Nu vreau să-l plagiez pe Mircea Cărtărescu, dar viața noastră plină de pribegii seamănă cu transformarea unei larve amorfe într-un fluture splendid. Sufletul. Mintea. Mâinile și privirea. Toate au vocația… Read more Viața e dansul unui fluture →
Oamenii liberi refuza monopolul Statului asupra adevărului. Fără asumarea explicită a propriilor limite de competență, Statul birocratic-administrativ pierde logica moderaţiei. În sfera educaţiei, pedagogia etatistă deconectează elevul de specificul culturii locale, marginalizează… Read more Ce crede Dreapta despre educație? →
Sunt câteva milenii de când expresia europeană a spațiului public a rămas agora grecească sau celebrul forum roman. Piața, așadar! Nu, nu greșiți dacă vă gândiți acum la tradiționalul obor… Read more Intelectualul: master-chef al cetății occidentale →
Am intrat de puţin timp în secolul XXI. Ce-ar mai fi de spus acum? Ne mai şochează ceva? Mai putem distinge în jurul nostru forme rigide şi clar delimitate? Mai… Read more Post-modernismul sau despre lumea în care totul este permis →
Un articol despre filozoful catolic Jean-Luc Marion.
I. Infinitul în raţiune, raţiunea în infinit A folosi raţiunea presupune pentru noi faptul de a ne exersa mai întâi la infinit, aşa cum ne exersăm cu un anumit instrument rebel şi indispensabil, în a face puterile noastre raţionale să progreseze, aplicându-le nu unui oarecare obiect delimitat, ci asupra a ceea ce, prin definiţie, va rezista întotdeauna definiţiei. Mai mult, raţiunea constă totodată în a exersa infinitul, aşa cum exercităm o responsabilitate politică, administrativă sau financiară – pentru că trebuie ca cineva de asemenea să-şi asume sarcina zdrobitoare dar indispensabilă:… Read more JEAN-LUC MARION: RAŢIUNEA FORMALĂ A INFINITULUI →
EDIŢIE REVĂZUTĂ ŞI ADĂUGITĂ, ED. POLIROM, 2008. Notă lămuritoare Recepţia contradictorie de care s-a bucurat prima ediţie a „Bufniţei din dărâmături” l-a îndemnat pe autor să accepte provocarea unei… Read more BUFNIŢA DIN DĂRÂMĂTURI. INSOMNII TEOLOGICE ÎN ROMÂNIA POST-COMUNISTĂ →
„Abelard s-a rătăcit în strădania sa de a interpreta dogmele în mod raţional, în special dogma Treimii. însă, cu toate că a confundat uneori, din nefericire, filozofia cu teologia, el nu s-a abătut niciodată de la principiul că autoritatea trece înaintea raţiunii, că dialectica are drept scop principal lămurirea adevărurilor credinţei şi combaterea necredincioşilor şi, în sfîrşit, că mîntuirea sufletului ne vine din Sfintele Scripturi, şi nu din cărţile filozofilor.