Greierele și furnica

Unde eram, azi, vă întreb, dacă i-am fi ținut în țară pe oamenii deștepți și dacă domnii primari ar fi premiat nu lăutarii, ci cărturarii? De ani întregi, sume uriașe din bugetul administrațiilor locale se duc pe „spectacole“ la limita kitsch-ului. O dizeuză expirată câștigă, la o paranghelie din bani publici, cât 30 de savanți veritabili cu doctorat. S-au sifonat miliarde de lei (cumpărând chiar și tăcerea presei), dar am pierdut 100.000 de cercetători de top în doar 30 ani!

România acordă azi pentru cercetare sub 300 de milioane de euro anual, mai puțin decât alocă cercetării compania indiană Tata Motors. Sunt convins că banii cheltuiți pe vanghelioane și alte șușanele depășesc cu mult bugetul alocat biologilor, fizicienilor sau chimiștilor din România.

Unde am fi fost azi dacă aveam o cercetare solidă, bine finanțată? Nu am fi ajuns în situația ridicolă ca abia la 30 martie să putem produce niște banale măști de protecție. Am fi fost parte a efortului global de a produce un medicament împotriva covid-19, nu spectatori speriați.

E o lecție pe care nu trebuie să o uităm! Bani publici pentru cercetare, salarii decente pentru tinerii care descoperă tainele lumii, nu pentru maneliștii unor primării oricum falimentare.

2 Comments »

  1. Războiul cu virușii biologici va continua pe alte fronturi și nu se va termina curând. Dar, „războiul de român contra român” trebuie să înceteze. „Virușii mentali” (memele…) trebuie „reprogramați” în folosul națiuni române. Am văzut cu toții ce s-a întâmplat cu cercetarea din sănatate (…când au încetat fabricarea Polidinului și a altor medicamente vitale pentru sănătatea poporului român). Am stat pasivi (unii au fost complici!) când au dat „lovitură după lovitură” și au închis Institutul Cantacuzino. Să ne reamintim ce patrimoniu bogat avea acest „centru de excelență al cercetării”: o filială la Iaşi, sediul central în mijlocul Bucureştiului, o bază de cercetare întinsă pe 11 hectare de teren în actualul cartier rezidenţial Băneasa din Bucureşti şi una de 15 hectare în Dârvari, judeţul Ilfov. Și alte „nenorociri”, poate chiar mai urâte, au fost „regizate” și pentru distrugerea cercetării din alte „domenii stretegice ale țării”. Iar cei mai buni cercetători au plecat „unde au gasit condiții mai bune”. Acum , să așteptăm și să vedem ce ne oferă „Noul plan Marshall” pentru Europa, pentru reconstrucția țărilor UE și mai ales pentru consolidarea UE! Oare câți bani vor fi alocați pentru cercetarea și dezvoltarea „industriilor naționale” ? Am văzut cât de bine a funcționat „spiritul naționalist” la nemți. Da, dar ei sunt nemți. Avem și noi „nemții nostri”, dar să nu-i mai marginalizăm ! Eu cred că țările membre UE vor fi unite și mai multde acum înainte, dar „printr-o altă paradigmă”. La noi (în Romania!) am simțit cu toții cum cercetarea a fost amestecată cu educatia și mai ales am observat („neputincioși”) cum cercetarea aplicată a fost „desprinsă” definitiv de industrie, agricultură, construcții ș.a. Apoi în „domeniul nostru” am observat cu mare durere cum „goana după proiecte” (goana după bani, după înavuțire imediată, în care au excelat „nepotismele” și interesele meschine de grup….) și după o „cercetare mimată” (din toate universitățile …) s-a făcut în detrimentul educației. Sunt cadre didactice care sunt bune în cercetare, dar nu au „nici o treabă cu educația”. Mă opresc aici că știți foarte bine ce spun. Atâta timp cât lucrurile sunt „amestecate” și nu se va „regândi” întregul sistem de cercetare și mai ales cel educațional, va fi ca și pâna acum. Sau, vom merge din rău în mai rău ! Totuși, după această „criză”, sper ca generația voastră (…și cu „experiența” unor consilieri „mai bătrâni”, aleși dintre noi…) să readucă spiritul național, nu numai în cercetare ci în toate domeniile strategice ale țării. Și să fim mândri că suntem respectați și mai ales apreciați pentru ceea ce se va face cu adevărat în România (care are resurse „imense” în comparație cu alte țări…), într-o Europă Unită și puternică.

Leave a Reply to Lucian-Ion Cancel reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.