După trei zile de studiu în weekend asupra operei lui Karel Čapek, am plecat azi cu întârziere din Praga și escala făcută la München mi-a creat emoții. Am alergat prin aeroportul bavarez și am reușit să urc ultimul în avionul către București. Când toți pasagerii poartă mască îți rămâne doar să citești oamenii nu prin mușchii feței, ci prin expresivitatea privirii.

Mi-a atras atenția un bărbat solid, înalt, cu ochi albaștri. Era singurul care citea, înghesuit printre scaunele unui Airbus. Când m-am dus la baie, am aruncat o privire și-am surprins un titlu de capitol despre Hugo din St Victor, plus niște note de subsol cu trimitere la colecția Patrologia Latina (abreviată PL). Nu l-am deranjat pe demnul pasager, dar la aterizare, așteptând bagajele la zgomotoasa bandă din Otopeni, mi-am permis să-l felicit direct în limba engleză.

Tipul musculos nu era un anticar, nici un bătrânel bibliofil, nici profesor de istorie medievală. Nu, era un ofițer al Armatei americane lucrând la aeroportul Mihail Kogălniceanu.

„Ce citeați în avion?”, l-am întrebat, curios și timid. „Era cumva Etienne Gilson?” — „Nu, istoria filozofiei de Frederick Copleston.”

Am apucat rapid să-i vorbesc despre Dionisie Areopagitul, Eriugena, Meister Eckhart și Clubul Marilor Cărți (unde dezbatem cărți în limba lui Shakespeare). Uimit, Scott mi-a mărturisit și el, mândru și aproape extatic, că fiicele sale — încurajate de o mamă franțuzoaică — studiază greaca și latina…

Bagajele au venit prea repede și ne-am despărțit, știind că nu totul e pierdut.