Cine sunt, ce am făcut și-n ce cred?

Prietenii mă văd ca pe un scriitor și om politic. Dușmanii ar prefera să nu mă vadă deloc.

Am copilărit la poalele Munților Apuseni, unde am învățat să iubesc munca, libertatea, cărțile și caii fără căpăstru.

La 18 ani, ca olimpic național, am văzut prima oară Occidentul. Zece ani mai târziu am devenit doctor al King’s College Londra. Am fost lector la Acton University și trainer pentru diferite companii, unde am ținut cursuri despre oratorie, arta povestirii și limbajul liderilor. Am scris peste zece cărți despre libertatea individuală și valorile civilizației occidentale.

Conversațiile despre bine, adevăr și frumos m-au condus în preajma unor importanți oameni de cultură, de la regretatul istoric Neagu Djuvara, poetul Ioan Alexandru, teologii Andrew Louth, John Behr sau David Bentley Hart până la scriitorul Andrei Pleșu, muzicianul Grigore Leșe sau eseistul Horia-Roman Patapievici.

M-am sfătuit cu politicieni de anvergură, între care președintele Traian Băsescu, europarlamentarul Daniel Hannan ori premierul David Cameron.

I-am citit cu atenție pe vechii greci, de la Platon și Aristotel până la Ioan din Patmos sau Pavel din Tarsus. Am parcurs comentariile patristice ale Bibliei și canonul modern. Călătoriile m-au condus în zeci de țări din patru continente: Egipt, SUA, Italia, Guatemala, China, Iordania, Turcia, Hong Kong, Ucraina, Lituania, Islanda, Canada și altele.

Aflat în străinătate, n-am trimis românilor cărți poștale, ci eseuri despre Nordul spiritual al civilizației occidentale. Între cărțile publicate, remarcă două titluri de best-seller: Vârstele Iubirii (2016) și Fenomenul Trump (2017).

Pe lângă zecile de mii de volume din casele românilor, intervențiile Facebook LIVE și YouTube au depășit (în primăvara anului 2018) patru milioane de vizualizări.

Comandă „Povara libertății. Atei, sfinți, genii și gangsteri politici: ce ne-au dat și ce ne-au luat?”

Acest „curs concentrat de teologie politică” (Adrian Papahagi) se prezintă publicului într-o ediție integral revizuită, înnoită și adăugită. *Livrarea în Europa și SUA se face în termen de 30 de zile de la apariția cărții (1 august 2018).

$19.97

În toamna anului 2011, un manifest a pornit o mișcare civică de la firul ierbii, atrăgând votul a zeci de mii de compatrioți. Claritatea doctrinară a platformei Noua Republică a dat prietenilor libertății o gură de oxigen. Când evaluez controversatul start-up, sunt mândru de aplombul și energia oamenilor cu care am lucrat atunci, pro bono. Le mulțumesc!

În nenumărate apariții TV, am apărat libertatea individuală și valorile civilizației iudeo-creștine.

Sunt dublu licențiat în filozofie și teologie al Universității Babeş-Bolyai din Transilvania. Într-o carte viitoare am să povestesc experiența mea occidentală, trăită ca student Erasmus al Universității Ludwig Maximilians din Bavaria și Master of Arts al Universității din Durham. După absolvirea Universității din Londra, King’s College am urmat stagii de cercetare în Statele Unite la Russell Kirk Center (Mecosta, Michigan) și Woodrow Wilson International Center for Scholars (Washington DC).

Întors acasă, am devenit bursier la Colegiul Noua Europă, asumând apoi directoratul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului. Am lansat o revistă la standarde internaționale: History of Communism in Europe. A New Journal in Comparative Politics. Obsesiile pașoptiste m-au făcut să mă zbat pentru nașterea Institutului de Istorie a Religiilor (apărut în 2008, sub cupola Academiei Române), dar și să coordonez programele Fundaţiei Creştin-Democrate.

Lupt mai departe pentru o Românie deșteaptă, adică pentru o națiune sănătoasă trupește, trează spiritual, prosperă economic, puternică militar și tânără demografic. În marele concert al națiunilor, vocea noastră are un timbru aparte. Să-l cultivăm.

8 comentarii »

  1. Buna! As incepe prin a spune ca esti un barbat intelept si cu bun simt.Ma bucur ca te-am cunoscut cunoscut prin intermediul retelelor de socializare si ca pot sa iti spun despre mine ce am realizat eu pana acum.
    In prezent am 2 copii ,unul fiind dintr-un concubinaj si unul dintr-o casatorie de 14 ani.
    Dupa despartire am plecat in Italia la munca,am lasat copiii cu parintii si in prezent m-am intors pentru mama deoarece este grav bolnava.
    Copiii mei sunt mari, am o fata si un baiat ,fata este maritata in italia iar baiatul a terminat facultatea Politehnica,Inginerie mecanica.
    In prezent locuiesc doar cu mama . Vazandu-te mereu pe facebook , mi-ai atras atentia prin modul de gandirea ta fata de tara noastra.Imi place ca esti optimist si ca vrei sa devii presedintele Romaniei.Eu te sustin si aprob demersurile care le faci pentru binele tarii.Imi doresc sa afli despre mine ca si eu la randul meu ma consider un patriot si imi doresc ca tara noastra sa infloreasca asa cum ai spus.
    Multumesc ca ti-ai deschis inima in fata mea si ca mi-ai povestit despre tine.
    Vreau sa iti spun ca sunt o femeie independenta si credincioasa,deschisa si poti vorbi orice si oricand cu mine tot ce gandesti si iti face placere.
    Astept un raspuns de la tine.

    • Nimeni nu neaga eruditia, educatia si sofisticarea intelectuala pe care le poseda domnul Neamtu.
      Toate acestea insa nu sunt si o garantie pentru a fi un bun politician; o dovada este chiar conduita politica a dl-lui Neamtu, care, la aflarea invalidarii referendumului de demitere a Basescului, si-a manifestat entuziasmul alaturi de Udrea in fereastra unei toalete, imagini vazute de toata tara la TV.
      Pentru a fi credibil ca politician, dl. Neamtu ar trebui sa isi re-defineasca optiunile politice, pentru ca situarea domniei sale in trecutul recent de partea tabarei Basescu – Udrea ( doi dintre cei mai detestati si corupti politicieni post-decembristi ) nu il onoreaza deloc. Dar absolut deloc.
      In rest, o discutie despre filozofie, istorie sau literatura cu domnul Neamtu nu poate fi decat interesanta si instructiva; politica necesita insa multe alte calitati, care raman a fi dovedite pe viitor de catre domnia sa.
      Desigur ca nimeni nu poate nega dreptul si lbertatea pe care le are dl. Neamtu pentru a-si manifesta orice simpatie sau crez politic, insa asocierea domniei sale cu mai sus mentionatii politicieni, care au facut un imens rau Romaniei, nu este de natura de a-i creste cotatia politica.
      Pe de alta parte, este de remarcat faptul ca dl. Neamtu, spre deosebire de alti admiratori ai clanului Basescu – Udrea, nu a profitat in niciun fel de pe urma celor doi.

  2. Felicitari d-le Prof. Mihai Neamtu ! Cultura dv.vasta place Romanilor din America,….era si timpul pentru un presedinte scolit,nu numai in Arta vicleniei, deschis la nou…,,cu mila de Tara si de Romanitatea ei….,care sa adune intr-o miscare…..,oamenii de bine de la Nasul.tv……Doamne ajuta ! ca tranzitia de la incultura la cultura sa se sfarseasca….., Luc.

  3. De mult imi doresc pentru Romania un presedinte educat si capabil, cu credinta in Dumnezeu. De altfel Corneliu Coposu a spus ca Romania nu o va duce bine pana nu va avea la carma ei un presedinte crestin, adica un presedinte cu frica de Dumnezeu. In spectru politic nu prea vad un asemenea viitor presedinte al Romaniei, dar dumneavoastra imi inspirati multa incredere ca spusele lui Corneliu Coposu se vor adeveri, si in sfarsit Romania va prospera pe toate planurile, iar acest popor oropsit de veacuri va ajunge un popor valoros in concertul natiunilor. Chiar gandul acesta l-am nutrit citind articolul dumneavoastra autobiografic. Ma rog lui Dumnezeu sa traiesc vazandu-va Presedintele Romaniei. MIHAI NEAMTU, PRESEDINTELE ROMANIEI!!!

  4. România are nevoie de oameni educați și cinstiți precum dumneavoastră. Dumnezeu v-a înzestrat cu înțelepciune, credință, patriotism și mulțumim că sunteți un slujitor devotat Lui și poporului român.
    Vă doresc mult succes în activitatea socială, culturală și politică!

Lasă un răspuns