Sunt minți întunecate care n-au descoperit bucuria îmbrățișării de mamă, fericirea gânguritului de prunc, zâmbetul cald al unui bebeluș. Există ființe care se urăsc pe sine și care îi detestă pe toți cei care spun că merită să aperi viața, demnitatea persoanei, și ființa fragilă, lipsită de apărare, a copilului nenăscut.

Defilând sub umbrela unor ONG-uri cu agendă fascist-nihilistă, de control al conștiințelor prin ukaz guvernamental, activistele isterice, purtând belciug în nas și tremurând la auzul numelui lui Dumnezeu, exemplifică perfect posesia ideologică și tulburarea psihică a turmelor din Evanghelie.

Din experiență, am observat că teroriștii uterului feminin sunt primii care apără nu doar liberalizarea drogurilor, promiscuitatea erotică, schimbarea de sex la adolescenți, ci și injectarea cu hormoni a copiilor și orice năzdrăvănie ar mai putea schimonosi ordinea firească a lucrurilor.

Când le arăți poza fătului la 22 săptămâni intră în vrie. Dacă pomenești de lucrarea unei biserici în sprijinul femeilor-mame, își dau ochii peste cap. De le vei spune că tradiția biblică ne-a învățat să prețuim trupul ca pe un templu al Duhului (iar nu drept altar aztec al sacrificiului uman), harpiile îți spun că ești înapoiat. Dacă invoci jurământul lui Hippocate sau opiniile ferme ale lui Aristotel despre embrion, nici acestea n-au nicio valoare.

Am verificat aceste ipoteze de lucru aseară, într-un platou de televiziune, unde mi s-au confirmat cele mai triste bănuieli. Nu voi reitera argumentele pro și contra vieții, evocate-n cursul discuției.

M-a șocat ușurința cu care una dintre avocatele pruncuciderii a menționat că situația celor 22.3 milioane de copiii avortați între 1958-2008 nu e prea gravă și că-n anul 1990 nu s-au făcut decât 1.000.000 avorturi. Banalitatea răului: statistici sângeroase ventilate ca niște cifre impersonale. Omul redus, ca și -n China maoistă, la un simplu număr.

Momentul penibil, din punct de vedere strict retoric, a fost acela în care o tânără și-a propus să mă închidă printr-o cascadă de elucubrații. În sinteză, firul logic al frazei suna chiar așa:

1) Dacă Mihail Neamțu e pro-vita și vrea limitarea avortului
2) și dacă tot nu i-a plăcut masca-n timpul pandemiei
3) ce-ar zice să se trezească într-o dimineață cu o vasectomie?!

Așa e mutilată logica în enunțurile propagandistului: pui alături pledoaria pentru salvarea fătului, critica măsurilor guvernamentale în perioada epidemiei virale și intervenția de sterilizare a bărbatului. Au vreo legătură? Nu.

Pentru că la o asemenea enormitate merită să dai cel mult un răspuns în doi peri, am spus că orice prunc nedorit poate fi oferit spre adopție (spre deosebire de mască) și că, bărbat asumat fiind, nu mă interesează nici vasectomia, nici vreo schimbare de sex. Altfel spus: am vorbit în dodii, fix în oglindă.

S-au trezit astăzi niște deștepți să-mi spună că nu știu ce-i vasectomia, de parcă pledoaria mea pro-vita avea cea mai mică legătură cu… sterilizarea bărbatului.

Cât privește experimentul transgender, da, orice bărbat care vrea să devină femeie e supus unor multiple experiențe și tratamente care includ, în varianta radical-chirurgicală, eliminarea organelor genitale și, uneori, vasectomia.

Strict formal (și-n termeni aristotelici vorbind), răspunsul meu a fost o entimemă, adică o formă prescurtată de silogism. Mesajul implicit era: nu mă interesează, oameni fără de minte, niciun experiment care să-mi anuleze fiziologia masculină și oricum, voi, activiștii pro-avort, sunteți de acord nu doar cu vasectomia la bărbați și la băieți, ci și cu operația de schimbare de sex (după vârsta de opt ani, așa cum a stipulat Joe Biden).

Cam aici s-a ajung cu dezbaterea publică în 2022. Așa cum spunea Sf. Antonie cel Mare la mijlocul veacului IV, va veni vremea ca oamenii să înnebunească și când vor vedea pe cineva că nu înnebunește se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor.

Amin.