Șapte motive pentru a nu vota PSD

De ce nu votăm PSD?

  1. Pentru că pe cămașa partidului lui Ion Iliescu au mai rămas pete de sânge. Pete negre, nespălate. Greșiți dacă vă închipuiți că Iliescu este azi un simplu pensionar. Privirea fostului tovarăș urmărește acvariul unde peștii nomenclaturii PCR înoată mai departe. Îi găsiți la Curtea de Conturi, la Autoritatea de Supraveghere Financiară la Curtea Constituțională ori Serviciul de Informații Externe. Până când Iliescu nu va fi judecat pentru crimele din decembrie 1989 și din iunie 1990, România nu se va putea numi stat de drept.

De ce nu votăm PSD?

  1. Pentru că este singurul partid important din UE condus de un condamnat penal. Justiția română a arătat că Liviu Dragnea a vrut să fure voturi, ceea ce spune totul despre dorința PSD de a respecta voința poporului.

De ce nu votăm PSD?

  1. Pentru că, prin doamna Ecaterina Andronescu și sindicatele corupte, PSD a distrus sistemul de educație, a îngropat școlile de meserii și a furat viitorul copiilor noștri. Milioane de tineri sunt chinuiți 10, 12, 15 ani în școli pentru a primi la final o diplomă inutilă.


De ce nu votăm PSD?

  1. Pentru că PSD s-a aliat cu mafia din sistemul medical de stat, în frunte cu dr. Raed Arafat, și i-a condamnat la moarte pe pacienții români. O internare în spital înseamnă să-ți joci viața la ruleta rusească. Nimic nu se schimbă câtă vreme clientela PSD se alimentează cu banii din contribuția Dumneavoatră obligatorie la sistemul medical de stat. PSD înseamnă monopol.

De ce nu votăm PSD?

  1. Pentru că e un partid mincinos, ipocrit, fățarnic. Afară-i vopsit gardul, înăuntru-i leopardul. Când sunt în campanie electorală, marii corupți ai PSD coboară din limuzine și sărută sfintele moaște; când sunt la Bruxelles, socialiștii de Dâmbovița votează cu două mâini împotriva valorilor creștine și pentru agenda LGBT, impunând pratica avortului în clinicile catolice, ortodoxe sau protestante, cerând plata din banii Dumneavoastră a inseminării in vitro pentru lesbiene și solicitând educația sexuală pentru băieți și fete care au împlinit opt sau nouă ani. Nu mă credeți? Citiți raportul Estrella votat de PSD. Printr-un neo-marxism agresiv, toată Internaționala Socialistă, incluzând aici detașamentul dâmbovițean, participă activ la distrugerea familiei și a temeliilor civilizației iudeo-creștine.

De ce nu votăm PSD?

  1. Pentru că îi disprețuiesc pe românii din diaspora. Le este teamă de oamenii liberi, de îndrăzneala celor care s-au eliberat de sclavie și care au fugit definitiv de pe plantațiile baronilor locali. Diaspora înseamnă schimbare. De ce nu votez PSD?
  2. Pentru că socialismul tratează antreprenorii ca pe niște vaci de muls într-o mare colectivă. Jupuitu, adică Inspectorul trimis de ANAF, e stăpân pe tarlaua oamenilor liberi și cere ca bietul Moromete să-și taie salcâmul. Dă-l jos. Să nu mai rămână nevămuită piatră pe piatră. Taxăm tot ce mișcă. Tot!

Nu votez PSD pentru că nu cauționez crima.

Nu votez PSD pentru că nu-mi place hoția.

Nu votez PSD pentru că nu vreau o țară analfabetă.

Nu votez PSD pentru că nu suport monopolul.

Nu votez PSD pentru că resping fățărnicia.

Nu votez PSD pentru că respect proprietatea.

5 Comments »

  1. Salut Mihai, te urmaresc cu atentie si-mi plac pozitiile tale.
    Ok, nu votez si nu am votat niciodata PSD.
    Nu votez vreodata ong-ul sorosist USR.
    Si acum ajung la PNL. Iti amintesti ca PNL + PSD era USL?
    Cum ma poate face PNL sa merg si sa-i dau votul? Ok, te urmaresc pe tine si pe Daniel Gheorghe si imi plac pozitiile voastre enorm. Sunt doar pozitiile voastre sau este si pozitia PNL? Ca de ex. PNL a contestat legea referendumului la CCR. Referendumul pentru familie. Voi vota PNL doar cand voi vedea in mesajul asumat liberalismul economic si conservatorismul cultural.

  2. Apreciez acest articol care deschide ochii tinerilor care se apropie de varsta la care vor putea vota, cum sunt si eu!

  3. Dacă alegi un partid nu înseamnă că ești de acord cu tot ce susține acesta, ci doar îl consideri răul cel mai mic. Eu n-am votat niciodată PSD. Am votat, și probabil voi vota din nou ALDE. Dar dac-ar fi s-aleg doar între între PSD, PNL sau USR, aș alege fără ezitare PSD-ul. Pentru că celelalte două (ca și altele care se definesc doar prin a fi anti-PSD) dau gir circului justițiar ce se desfășoară în România de ceva ani.
    Pentru mine contează mult o justiție care nu a uitat de prezumția de nevinovăție, și care-l judecă pe om după probe nu după denunțuri cum se făcea pe vremea lui Stalin. Da, poate multe denunțuri vor fi adevărate și s-ar curăța țara de mulți hoți. Dar dacă unul singur e mincinos și cineva este condamnat pe nedrept, nu e o metodă bună. Și pentru cine a urmărit cu atenție ce s-a întâmplat în acești ani în România, au fost NENUMĂRATE astfel de cazuri. Denunțuri inventate, unele sub amenințarea procurorului, cu cătușele sau pistolul pe masă, și multe alte monstruozități judiciare.
    Iar dacă vei zice că, ”asta e, victime colaterale, pentru curățarea țării de hoție merită riscul” (că am văzut că sunt și unii care gândesc așa) țe anunț că te înadrezi perfect în categoria Caiafa (vezi Ioan 11:47-50).

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.