Ce doare cel mai tare într-o iubire? Nedreptatea lumii, prejudecata părinților, blestemul distanței, ruptura socială. O dragoste ascunsă e un cântec plâns. Ne-o spune Puccini în faimoasa arie intitulată: „O mio babbino caro.” Din pricina separației de tânărul iubit, Lauretta din Florența medievală îl amenință pe tatăl ei cu sinuciderea: „Mi struggo e mi tormento! O Dio, vorrei morir!”

Iubirea inaugurală are o combustie romantică.

Trăirile sunt profunde iar neliniștile rămân, adesea, nemărturisite. Lumina e potențată de fondul clar-obscur. Într-un peisaj nocturn, cuplul recunoaște luna drept stăpână a mărilor (ca să-l cităm pe Eminescu). Sufletul îndrăgostit știe că lumea nu-l înțelege. Iată de ce Lauretta se teme că familia și prejudecățile lumii i-ar putea sta împotrivă. Răspunsul celui abandonat diferă de la caz la caz. Unii se resemnează rapid, alții nu renunță.

Iubirea în epoca Smartphone

Nu vom schița aici tipologia masculinității agresiv-pasive. Nu vom discuta comportamentul faimosului Don Juan ori strategiile lui Don Quijote, îndrăgostit de faimoasa Dulcinea del Toboso. „Nu există cavaler rătăcitor fără de stăpână,” spune idealistul. Pentru că insistă, el obține tot ce-și dorește.

Întâlnirea dintre bărbat și femeie conține nu doar șoapte tandre sau promisiuni fierbinți, ci și enorme riscuri. Cartea lui Robert Greene despre seducție vă prezintă complexitatea faunei erotice. Nu vom descrie aici trăsăturile sirenei voluptoase sau ale femeii cochete. Un lucru e cert: dacă nu cunoști arta fugii, te arzi.

Dragostea prăjește iar dacă vrei să scapi teafăr, atunci trebuie să aplici strategia purității monahale. E dificil să refuzi aventura când n-ai integrat plăcerea estetică într-o filozofie morală care distinge binele de rău. Experiența ardentă a erosului seamănă cu întâlnirea dintre elementele primordiale: soarele și apa, aerul și focul.

Fără distanțe și precauții, contopirea e inevitabilă.

Pasiunea erotică a produs nenumărate sminteli, de la Marc Antoniu și până la Friedrich Nietzsche. S-au prăbușit imperii din cauza iubirii Cleopatrei. Cum e, oare, să-ți uiți țara, să-ți îngropi mandatul politic ori să lași poporul în ruină, doar pentru o femeie străină? Din Republica lui Cincinnatus, din etica lui Brutus și din moravurile bătrânului Cato n-a mai rămas nimic, pentru că ispita decadenței orientale a copleșit lumea romană.

Pentru adolescenții evrei, avertismentele Bibliei sunt limpezi: bărbați în toată firea, precum Regele David aflat în fața fermecătoarei Batșeba, ajung să-și uite legămintele, să-și îngroape misiunea și să-și piardă rostul. Creștinii cunosc povești similare despre căderile monahilor din pustia egipteană. Dacă citiți biografia unui călugăr trapist, Thomas Merton, veți înțelege de ce iubirea sexuală e riscantă.

Prin porțile inimii rănite intră, ținându-se de mână, dubiul, obsesia și uitarea.

Este, deci, erosul o stihie? Să fie doar un impuls biologic, adică expresia necesității? Filozofic vorbind, știm că există mereu o tensiune între darul slobozeniei și constrângerile firii sau logica necesității. În cartea intitulată Povara libertății chiar am explorat gândirea lui Baruch Spinoza, cel care spunea că libertatea e o necesitate înțeleasă. Din păcate, însă, rațiunile inimii scapă intelectului. Sunt bărbați bogați care se îndrăgostesc de fete sărace. Există iubiri care traversează barierele sociale sau distanțele fizice. Întâlnim și cupluri împlinite, în pofida unei diferențe semnificative de vârstă între cei doi (mă gândesc acum la căsătoria dintre filozoful Russell Kirk, născut în 1918, și tânăra Annette Courtemanche, cu care s-a logodit în 1963).

Impulsul erotic are viitor doar într-o relație unde stările trecătoare sunt altoite pe trunchiul valorilor permanente. O simfonie se cântă sub cupola unei clădiri istorice.

Fără intimitatea unei incinte, zgomotele străzii asupresc muzica orchestrei. Familia e familie și nu se lasă confiscată de ideologiile lumii seculare.

Spațiul de protecție, așadar, e vital. Vârstele iubirii trebuie respectate, în egală măsură. Colindele se cântă într-o secvență sacră a Postului Crăciunului. În același fel, dorința fizică de comuniune cu Celălalt trebuie să învețe rigorile unei gramatici afective, ritmul alternant, sistola și diastola. Atracția sexuală e puternic prezentă-n om, ca și la alte mamifere. Și totuși, noi suntem capabili de poezie (numită vulgar: „vrăjeală”).

Ne scriem povestea vieții prin iubire. Cum? Respectând, în fiecare clipă, libertatea Celuilalt.

Iubirea în epoca Smartphone