Copacii erau înghețați iar străzile orașului pustii. Vântul sufla cu putere frigul Marilor Lacuri. Dincolo de luminile orașului, întunericul cuprindea toată întinderea. Era seara de 31 decembrie 2008. Mi-am pus mănușile de piele, mi-am îndesat căciula pe frunte și, cu niște cadouri sub braț, am plecat pe aleile Universității.

Mă aflam într-un stagiu de studii postdoctorale și viața sentimentală îmi condusese pașii către cocheta localitate Ann Arbor din Michigan, Statele Unite. Eram un idealist și căutam să schimb lumea prin puterea cuvintelor. Nu eram fericit în viața personală și, de aici, încordarea sau încrâncenarea. Urma, totuși, să trăiesc o experiență unică și revelatoare.

Niște cunoștințe mi-au făcut invitația să petrec Anul Nou alături de câțiva studenți doctoranzi. Înainte ca gongul să bată, am trecut pe la un magazin non-stop, am cumpărat o sticlă de vin și tabletă de ciocolată neagră. O discuţie informală purtată în vecinătatea campusului Universității părea o ofertă antrenantă, incitantă, chiar promiţătoare.

Alături de gazde, erau invitate la masă mai multe tinere: Alima, o arabistă irakiană atrasă de teme recente în antropologia migraţiei; Rachel, o tânără americană, interesată de impactul lui Puşkin asupra literaturii ebraice contemporane; în sfârşit, Sonia, o doamnă din Suedia cu preocupări în zona poeziei postbelice americane.

Ce noroc pe mine, m-am gândit, să nimeresc printre atâtea fete agreabile și educate! Nu era pentru nimeni un mister faptul că, la multe școli occidentale, ştiinţele umane se predau dintr-o perspectivă postmodernă. Știam, bunăoară, că „Etica protestantă și spiritul capitalismului” era o carte mai puțin cunoscută decât „Manifestul Partidului Comunist.” Văzusem protestele unor troțkiști prăbușiți într-un ocean de ignoranță istorică.

Problema marxismului cultural e, de fapt, lipsa de cultură. Înaintea ciocnirii civilizațiilor se dă o altă bătălie: lupta dintre barbarie și decență.

Aveam să înțeleg toate aceste lucruri la capătul unei conversații cu niște reprezentanți ai elitei academice americane. Alima m-a întrebat de unde vin și ce școală am absolvit. Când i-am spus că vin dintr-o fostă colonie a Imperiului sovietic, tânăra mi-a zâmbit superior. „Aici, în Occident, știm foarte bine ce înseamnă imperialism.” Să fi fost un african zulu, m-ar fi tratat regeşte.

Pentru a evita o dispută abruptă despre istoriografia lui Edward Said, am preferat s-o întreb pe Rachel despre rădăcinile romantismului rusesc. N-am apucat să stăruim prea mult asupra subiectului, pentru că Alima dorea să afle de ce am ales să studiez Teologia, o știință depășită… I-am răspuns foarte simplu: mă fascinează legătura între simbolurile religioase și conceptele filozofice. De altfel, doctrina sistematizează o cunoaștere experiențială. „Apropo, am adăugat, mâine este 1 ianuarie, când Biserica răsăriteană serbează Numele lui Iisus.” Opt zile după nașterea Pruncului (moment prăznuit de Crăciun), s-a organizat ritualul iudaic al tăierii împrejur iar Mesia a primit „semnul legământului.

Atât mi-a trebuit! Simpla trimitere laudativă la adresa unei tradiții milenare (circumcizia) m-a aruncat în gura lupului: „ce-i de lăudat în mutilarea unui băiețel?” Am rămas perplex și, pentru câteva secunde, chiar fără răspuns. „Dragă Sonia, m-am repliat imediat, este vorba despre o inițiere iar accentul cade nu pe anatomie, ci pe altceva: puterea Numelui atribuit celui nou născut. Când la botez primim un nume, suntem invitați să emulăm un model de integritate, sfințenie, eroism sau puritate…” Publicul mă privea deja ca pe un marțian obligat să aterizeze pe un teren accidentat.

N-a contat prea mult faptul că tradiția creștină a renunțat la ritualul tăierii-împrejur. Pentru Rachel, diferența sexuală între bărbat și femeie era, evident, supusă unor nesfârșite nedreptăți. Dezgustată de ortodoxia rabinică a strămoșilor săi, această Ph.D. candidate m-a atacat frontal, fără prea multe precauţii bibliografice: de ce femeile n-au voie să devină membrele castei sacerdotale? Mai grav, cum se explică „mult mai grava” discriminare a creştinismului la adresa practicilor homosexuale? Și de ce ne opunem noi, conservatorii, posibilității schimbării de sex? N-am fost niciodată interpelat de ce sunt mereu mai mulți bărbați care mor pe front, desfundă chiuvete, vidanjează canale sau muncesc pentru serviciile de salubritate?

Sub tirul acestor interogații, am aruncat o privire melancolică spre fereastră. Câțiva fulgi de zăpadă se zbenguiau sub lumina felinarului din stradă. Eram la cumpăna dintre ani, într-un loc străin de visul libertății. Mă simțeam singur și stingher.

(Va urma)