Miorița. De ce refuzăm liberul-arbitru?

De un secol și jumătate, milioane de români învață versurile Mioriței: „Pe-un picior de plai, / Pe-o gură de rai, / Iată vin în cale, / Se cobor la vale / Trei turme de miei, / Cu trei ciobănei.“ Elevii din școli, ca și profesorii de limbă română, admiră frumusețea și profunzimea baladei culeasă de Vasile Alecsandri.
 
Tema complotului scoate la iveală realitatea necruțătoare a invidiei și a urii. Cain și Abel își găsesc ecoul în viața păstorilor de pe meleagurile nostre. Înțelegem bine câtă pizmă stârnește succesul ciobănașului moldovean („ș-are oi mai multe, / mândre și cornute / și cai învățați / și câni mai bărbați“). 
Privim apoi nedumeriți (sau poate consternați) la pasivitatea răspunsului oferit de păstor. Moartea este acceptată fără rezerve și, mai mult, transformată într-o nuntă. În final, apare plânsul mamei răpuse de singurătate („Cine-a cunoscut / Cine mi-a văzut / Mândru ciobănel, / Tras printr-un inel? / Fețișoara lui, / Spuma laptelui; / Mustăcioara lui, / Spicul grâului; / Perișorul lui, / Peana corbului; / Ochișorii lui, / Mura câmpului?“).
Ce poate fi mai străin de pragmatismul american decât lecția resemnării mioritice? Unii au asemuit soarta ciobănașului moldovean cu pătimirile lui Iisus, Cel vândut de Iuda și abandonat de Petru. E drept, Iisus n-a tăcut în fața autoritățile politice și religioase ale vremii sale, ci le-a înfruntat prin puterea cuvântului. 
De unde provine această pasivitate — amor fati — în fața unui verdict implacabil? Din ce pricini, oare, ciobănașul renunță la bătălie. Să fie oare pentru că spațiul mioritc e lipsit de aranjamente instituționale? În absența unei ágora, un act de dreptate poate echivala ușor cu o vendetta.
Ciobănașului îi lipsește solidaritatea corpului politic pe valorile căruia s-ar fi putut sprijini. Numai în cetate, păstorii descoperă că au drepturi naturale, dar și responsabilități. 
Dincolo de zidurile orașului, violența se desfășoară endemic, haotic și fără o instanță divină a iertării. Plaiurile vrâncene nu cad sub incidența unei Constituții, ceea ce grăbește decizia „metafizică” a ciobănașului de-a se retrage din joc. 
Rămân, totuși, câteva întrebări: de ce oare acceptarea morții e atât de rapidă (până în punctul în care liberul arbitru pare să fi dispărut)? Care e rațiunea pentru care un tânăr înzestrat cu atâtea daruri nu vrea să lupte? Din ce pricină, oare, chemarea la înmulțirea talantului e nesocotită? Conjurația adversarilor nu merita măcar o replică verbală?
Nu înseamnă resemnarea și o complacere cu arbitrariul, violența sau nedreptatea flagrantă? În ce fel a marcat Miorița imaginarul colectiv al românilor de pretutindeni? Ce lecții despre leadership poate extrage un copil mic îndrăgostit de faimoasa baladă?
Nimic nu poate fi mai străin de adrenalina vieții metropolitane din New York decât reflexul zen al ciobănașului. Civilizația pastorală a Europei sud-estice a transmis popoarelor din Balcani alte lecții de viață decât eroii vânzărilor directe sau arhitecții industriei imobiliare din America de Nord.

2 comentarii »

  1. Am incercat sa demonstrez pe baze ideatice , de mentalitate , vechimea textului popular ,, Miorita ” si l-am comparat cu Psalmul lui David 23 ,, Domnul este Pastorul meu ” scris cu un mileniu inainte de Christos si Evanghelia lui Ioan 10 ,, Eu sunt Poarta oilor si Pastorul cel Bun ” scrisa pana in anul 100 dupa Christos .
    In psalm , autorul ( David , ciobanul / pastorul devenit rege ) prefera ipostaza de oita ce se bucura de purtarea de grija a lui Iahve care primeste ipostaza de cioban / pastor .
    In balada , oita si ciobanul simpatizeaza reciproc ( dragutule bace , draguta mioara ) . Cu toate avertizarile si sfaturile oitei , ciobanasul moldovean se resemneaza ( de o fi sa mor ) si rosteste testamentul ( se le spui curat ) . In balada , moartea este ascunsa oitelor si maicutei , moartea este asumata in maniera panteista si pretinde a evita suferinta oitelor si maicutei ; moartea este prezentata ca o alta viata – fericita trecand in basm ( nunta ) sau ( … si v-am spus o mare minciuna ) .
    In pericopa de evanghelie , Isus – Poarta oilor si Pastorul cel Bun se daruie cu ce are ( viata din abundenta ) si cu ce este ( viata in esenta ) pentru salvarea / mantuirea si viata oitelor . Asa cum a prezis , Isus Christos moare , invie si daruieste viata celor ce cred . Si azi , crestinismul este viu pentru cei ce au o relatie personala cu Mantuitorul .
    Textul ,, Miorita ” este neatins la nivelul ideii , mentalului , de conceptia crestina si este anterior crestinarii Daciei . ( Dacia nu a fost crestinata de sfantul Apostol Andrei asa de repede in sec I . Politeismul dureaza mult si in Imperiul Roman si in Provincia Dacia – exista persecutii si martiraje si in sec IV . Nu ne declaram asa de repede o tara crestina . ) Probabil , variantele stravechi nu s-au pastrat pentru ca au circulat pe cale orala si noi am mai apucat doar variante slefuite de generatii pana in sec XIX . Miorita trebuie citita si interpretata in context panteist , mai oriental , maxim dacic .

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s