Moartea lui Castro și Cuba delapidată
Socialismul a proclamat iluzia „omului nou”, dar s-a bazat, înainte de toate, pe ură, crimă şi furt.
Minciuna ideologiei s-a proiectat într-o urâțenie fără seamăn. Blocuri sordide, confort III, răsărite în siajul „marii revoluții” au devenit, pentru milioane de români sau cubanezi, spaţii ale alienării. Dezrădăcinaţi, oameni aduși de la ţară (unde mai existau comunităţi tradiționale, bine rânduite) descopereau haosul moral şi degradarea spirituală a orașului invadat cu lozinci.
Violența, frica, penuria, delăsarea, depresia, suspiciunea și delaţiunea au reprezentat atributele societății construite de Fidel Castro. Comunismul a demolat habitatul burghez pentru a distruge diferenţele de clasă. Havana a devenit o capitală a clădirilor delapidate, a maghernițelor sărăcăcioase și a betoanelor udate de maidanezi…
Cine laudă isprăvile lui Castro își bate joc oamenii tineri și vârstnici ținuți astăzi în lanțurile mizeriei și sub clopotul minciunii.
În declarațiile amnezice și nostalgice ale lui Obama, Trudeau, Hollande sau Gorbaciov despre Fidel Castro nu e urmă de neglijență ori spontaneitate.
Un necrolog se pregătește din timp. Să omiți asasinatul din biografia dictatorului cubanez este ca și cum scoți referința la Gulag din istoria URSS. Nu există scuze!
O tempora, o mores…
De la casele acoperite cu paie și fără grup sanitare la blocurile confort III impuse de urgența soluționărilor imediate. este un salt demn de respect. Priviți la blocurile de azi cu interioare de gips-carton și veți vedea că cele vechi erau mai bune, deși tehnologia construcțiilor a progresat enorm. Un ziar din zilele noastre scria că o garsonieră nou construită echivalează cu un coșciug confortabil. În relația cu resursele naturale în curs de epuizare numai socialismul mai poate tempera distugerea mediului înconjurător. Sau mergem pe varianta: SCAPĂ CINE POATE, ca în lupta pentru supraviețuire a fiarelor sălbatice cu ciclurile lor trofice.