Andrei Pleșu: anotimpurile vieții și lecția înțelepciunii

Născut în Bucureşti, la 23 august 1948, Andrei Gabriel Pleşu se recunoaşte dominat de „zodia Fecioarei cu ascendent în Scorpion — o căsnicie imposibilă“. Păşeşte pentru prima oară într-o şcoală primară la Sinaia, în anul 1955.

Între 1955 şi 1957 este elev în satul Pârscov, pe Valea Nehoiului, într-un loc unde, la 1884, vedea lumina zilei poetul Vasile Voiculescu. Petrece mai multe veri ale copilăriei în această zonă muntoasă, pe meleaguri acoperite cândva „de păduri seculare, de păşuni excelente, de livezi şi chiar de semănături“. Viaţa la ţară s-a dovedit, mai târziu, un antidot împotriva nevrozei urbane. Comportamentul spontan, netrucat şi candid al oamenilor urâţiţi mai târziu de grozăvia colectivizării s-a suprapus, în mintea scriitorului, peste o memorie vie şi tonică a satului tradiţional.

„N-am văzut oameni îmbătrânind bine decât la ţară”, spunea Andrei Pleşu. Când tancurile sovietice ocupau forţat nenumărate poligoane ale României, viaţa la ţară încă mai oglindea unele valori durabile: buna- cuviinţă, temeinicia sau hărnicia. Satul, atunci, încă mai zidea caractere. După şcoala primară şi gimnaziu, Andrei Pleşu a absolvit ca premiant secţia umanistă a Liceului „Spiru Haret“ din Capitală. Adolescenţa i-a fost marcată de inhibiţii specifice copilui timid, format la sat dar mutat brutal, cu familia, la oraş. Relaţia cu părinţii a fost dominată de regula politeţei.

S-au legat în Bucureşti prietenii ardente şi întâlniri privilegiate (cu tânăra Floriana Avramescu, bunăoară, apropiată de Mănăstirea Antim). Între 1966 şi 1971, Andrei Pleşu se distinge ca strălucit student al Facultăţii de Arte Plastice din Bucureşti (Secţia de istorie şi teorie a artei). Preocupările sale de atunci vizează, între altele, şi pictura de peisaj în Ţările de Jos, cu referinţe la tablourile expuse în Muzeul Brukenthal din Sibiu. Teza de licenţă se intitulează „Eseu asupra valorilor de experienţă a formelor“, fiind redactată sub îndrumarea eruditului profesor Ion Frunzetti. Erau vremuri când licenţa universitară sau titlul doctoral marcau o performanţă.

Care a fost ambientul cultural al formării şi afirmării tânărului scriitorul? Andrei Pleşu a debutat în anul 1968, într-o vară tulburată de „revoluţia culturală“ din campusurile universatare ale occidentului şi brutalizată de invazia sovietică din Cehoslovacia. Aşa cum avea să mărturisească mai târziu, n-a fost impresionat de paradigma contestărilor violente ale acestei intelectualităţi apusene: „Mai ’68–august ’68. Parisul şi Praga. Doi poli ai unei lumi răsturnate şi, în fond, două victorii ale lui Brejnev.”

La întrebarea pusă de Iosif Sava — „De când sunteţi anticomunist?“, Andrei Pleşu oferea, la 14 decembrie 1996, acest răspuns: „De când mă ştiu.“ Urmează prompt o explicaţie: „Am crescut înconjurat de o familie care a avut, ca multe familii din România, multe de suferit de pe urma regimului […]. Când am devenit eu însumi atent la ce se întâmplă, la ce se spune, la ce se scrie, am înţeles rapid că trăiesc într-o lume falsă, agresiv de falsă.“ Numit, în 1971, simplu cercetător la Institutul de Istorie a Artei al Academiei Române, startul profesional al domnului Pleşu coincidea cu lansarea „tezelor din iulie“, prin care Nicolae Ceauşescu condamna „manifestările de cosmopolitism“ (sic) şi „modele[le] artistice împrumutate din lumea capitalistă“.

Erau timpuri marcate de incredibile constrângeri instituţionale: nu găseai cărţi străine iar accesul la informaţie trecea prin sita cenzurii „organelor de partid şi de stat“. Călătoriile în străinătate se făceau greu. Cum atunci să-ţi iei zborul către un cer interzis de legile oarbe ale istoriei? În ce fel îşi exersa detenta un tânăr inteligent şi precoce? Ce mediu spiritual puteai frecventa, atunci când regimul comunist cerea „lărgirea şi intensificarea propagandei ateiste“ la nivelul maselor, în scopul „combaterii misticismului, a concepţiilor retrograde, pentru educarea întregului tineret în spiritul filozofiei materialist-dialectice“?

Generaţia lui Andrei Pleşu şi-a căutat salvarea pe cont propriu, într-un climat de imbecilizare forţată, planificat la vârful piramidei puterii de Nicolae Ceauşescu şi toţi acoliţii săi. Românii erau cobai într-un laborator al istoriei şi fiecare suflet trebuia supus testelor de stres ale ingineriei sociale comuniste. Despre constrângerile incredibile ale acelei lumi (lipsită de Facebook, internet sau televiziune), tinerii de astăzi n-au decât vagi reprezentări. Într-un veac intoxicat de litaniile cultului personalităţii, elitele profesionale căutau evadarea în aprofundarea ştiinţelor exacte, în artă, în filologia pură sau în contemplarea nevinovată a naturii.

Andrei Pleşu şi-a început comerţul intelectual cu biblioteca de istorie a artei europene alături de unii dascăli renumiţi: Eugen Schileru (1916–1968), Ştefan Neniţescu (1897–1979) sau Dan Hăulică. Tot atunci s-au înfiripat prietenii cu oameni excepţionali, de la congenerii Gabriel Liiceanu (filozof) sau Ioan Petru Culianu (istoric al religiilor asasinat la Chicago în 1991) până la seniorii Petru Creţia (clasicist, 1927–1997), Alexandru Paleologu (eseist, 1919–2005), Dinu Pillat (poet, 1921–1975), Petre Ţuţea (filozof, 1902–1991) sau Benedict Ghiuş (monah, 1904–1990). Ce privilegiu extraordinar să cunoşti atâtea personalităţi ale României interbelice! Ce şansă unică să te adapi de la izvoarele marilor cărţi aflate în bibliotecile acestor cărturari.

Înainte să devină o persoană publică, Andrei Pleşu a cartografiat biblioteci de savant, a deschis uşi ferecate, a conspectat cărţi puse la „index“, sondând pretutindeni subiecte interzise ideologiei Partidului Comunist. În vremuri în care Dan Voiculescu dădea rapoarte despre rude şi prieteni la Securitate, Andrei Pleşu publica pentru revistele Amfiteatru, Contemporanul, România literară, Luceafărul ori Secolul XX. Merită citite şi studiate prefeţele sau postfeţele la câteva importante traduceri din domeniul istoriei arhitecturii şi al picturii.

În 1971, Andrei Pleşu îl introduce publicului românesc pe Jean-Baptiste Camille Corot (1796–1875) — peisagist francez, devenit maestru al picturii în aer liber. Urmează volumul Călătorie în lumea formelor (1974), teza de doctorat despre Pitoresc şi melancolie (1980), eseul despre Francesco Guardi (1981) sau bogata colecţie de articole din Ochiul şi lucrurile (1986). Profesorul Ion Frunzetti lansa prima carte a scriitorului nostru — publicată la doar douăzeci şi şase de ani — prin câteva fraze cu valenţe profetice:

„Autorul este un tânăr. El nu mai e însă de mult, pentru public, un necunoscut, şi aproape că n-are nevoie de prezentare, căci şi-a făcut-o singur. (…) Fie în emisiunile sale de televiziune, fie în conferinţele publice de la Universitatea Populară din Bucureşti, unde-şi desfăşoară cu dăruire talentul, euristica şi bogăţia cunoştinţelor, capacităţile asociative de idei şi spontaneitatea formulării cu acoperirea-în-aur a gândului, îndelung frământat în recluziunea solitudinii studiosului, acest tânăr a captivat publicul, aşa cum face şi prin scris, în periodicele de cultură, în presă ori în publicaţiile de specialitate […]. Ceea ce m-a izbit din primele clipe ale comerţului meu intelectual, ca dascăl şi apoi ca prieten mai în vârstă, cu studentul Andrei Pleşu a fost, în afara marii sale capacităţi de a formula precis, clar şi nuanţat în acelaşi timp, ceea ce avea de spus… Acolo unde mulţi dintre profesioniştii mai bătrâni ai breslei se încâlceau în peroraţii despre accesoriul luat drept esenţial, el, ciracul, studentul, rezolva ingenios, cu graţie mentală, totul.” (va urma)

1 comentariu »

  1. LA MULTI ANI MAESTRE! Avem mare nevoie de imperialul dumneavoastră model, de impecabilul dumneavoastră discurs.
    Cu multa stima si o autentica recunoștință,
    Madalina Moga

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s