Virtutea simplității: ce ne învață Brâncuși?
O virtute uitată a timpurilor noastre este simplitatea.
Când te uiți la opera lui Brâncuși, când studiezi design-ul Apple, claritatea comenzilor din tratatele militare sau brevitatea parabolelor evanghelice, înțelegi că măreția se ascunde în simplitate.
Rătăcirea vine din faptul că, vorba lui Chesterton, am înlocuit cele zece porunci ale lui Moise cu zecile de mii de legi, norme și reglementări care ne sufocă viețile.
Telefoanele și calculatoarele noastre sunt pline de programe și aplicații pe care nu le folosim. Codul fiscal are sute de pagini inutile pe care, niciodată, un antreprenor nu le va citi până la capăt. Tratatul de la Lisabona conține texte plictisitoare, pe care niciun cetățean european nu le-a parcurs vreodată…
Odinioară, credeam și eu că profunzimea se ascunde într-o exprimare inaccesibilă celor profani. Cultivam neologismul și proza filozofică scrisă într-un jargon impenetrabil. Astăzi, tentația gnosticilor de-a vorbi doar celor aleși mi se pare proba ultimă a imposturii. Oricât de complexă ar fi realitatea cuantică, adevărurile fundamentale ale vieții chiar pot fi rostite pe înțelesul tuturor.
Barocul formelor obosește și îndepărtează. Tot ceea ce e prea mult, strică. Să revenim, deci, la simplitate. E o virtute practică, e o virtute neprețuită!
