Ne așteaptă un tsunami spiritual…

Îmi amintesc c-am debutat cu o carte intitulată: „Bufnița din dărâmături. Insomnii teologice în România post-comunistă.” Volumul, publicat la 25 ani, m-a costat scump. Înainte ca DNA să existe (ori Teodosie Șpagoveanu să prindă avânt), mi-am permis să vorbesc despre „mita și mitra valahă”. Consecințele unei asemenea îndrăzneli? Cred că le bănuiți.

Astăzi sunt și mai pesimist: ne așteaptă un veritabil tsunami spiritual. Un declin profund și galopant. Pentru că sezonul urărilor superficiale s-a terminat, îmi permit să fac niște scurte observații despre prezentul și viitorul vieții noastre religioase.

Comentariile mele nu-și arogă vreo superioritate morală ori vreo competență profetică. Sunt doar un observator atent, nevrednic și temător.

Constat, mai întâi, că sumbrele mele presimțiri s-au adeverit. Încrederea în BOR s-a prăbușit, fără ca vreo dezbatere onestă între clerici și laici să fie provocată cu sentimentul urgenței. Da, au apărut emisiuni decente la Trinitas.tv; da, avem oaze monahale unde sfințenia terapeutică și delicatețea umană coabitează fericit; da, există Oașa, Sihăstria Putnei, Horezu…
În același timp, fabricile de diplome ecleziastice au produs mai departe știutele rebuturi preoțești; complicitățile vinovate cu baronii locali s-au desfășurat în văzul tuturor (i.e., Liviu Dragnea cântat ca un… arhimandrit: „vrednic este!”); manifestările de trufie ale administrației bisericești au continuat la #Colectiv, dar și cu ocazia construcției Catedralei patriarhale. 

Despre PF Daniel: cine oare l-a văzut într-o piață cu oameni normali, într-un platou de televiziune laică, la Gara de Nord sau într-o stație de metrou, la ore de vârf? Întâi-stătătorul nostru e sub permanentă ocupație. Un harnic constructor de ziduri, dar lipsit de elementare reflexe pastorale. 

Dincolo de litomanie, unde-i epifania urbană? Toate aparțiile sale publice sunt lipsite de elementul-surpriză. Comparat cu Prințul Charles, PF Daniel pare un… robot. Sunt prea multe gesticulații smulse dintr-o coregrafie ceaușistă, confecționată securistic. E doar impresia mea, vă întreb?

De celalaltă parte, greco-catolicii sunt frământați mai departe de revendicările patrimoniale. Replierea pe sine și discursul juridic au confiscat energiile necesare elanului misionar. 

Neoprotestanții și-au asumat o vizibilă ofensivă apologetică, dar suferă de facționism intern. Dragostea pentru Cuvântul divin e reală, dar contextul liturgic e sărăcit de-o cronică lipsă de educație teologică și artistică. Cum să educi omul lăuntric atunci când renunți la dimensiunea mistagogică a arhitecturii sacre? Ce stare de rugăciune, mister și contemplație vei comunica într-o clădire iluminată cu neoane și spoturi de concert hard-rock?

Estimp, elevii de liceu postează o poză deocheată pe Instagram sau Snapchat, fără să audă clopotul sau chemarea la Prohod; își exhibă ateismul vegan, fără să știe ceva despre isihasm, Sinai sau Muntele Athos; preferă canapeaua de la Starbucks, nu dădăceala babelor cu batic; se îngrămădesc la sala de fitness, fără să înțeleagă rostul moaștelor, al colivelor postume sau al colacilor funerari. 

Cine-i de vină? 

Vă spun eu: intelectualii și mass-media. 

Mea culpa, mea maxima culpa.

3 comentarii »

  1. Comunistii au taiat tot ce era sanatos si au altoit cu ravna in spiritul materialismului dialectic si istoric. Eu sunt sceptic, avem nevoie de generatii intregi scolite si formate afara care, intoarse in tara, sa aiba forta sa schimbe acest sistem putred.

  2. Ne așteaptă domnule Mihai o existență spirituală de tip occidental, cu populație majoritar atee, cu catedarale transformate în biblioteci sau cafenele, pe alocuri în sedii de firme (asta în cazurile fericite).
    De vină nu sunt cum spuneți dumneavoastră intelectualii (presupun că v-ați referit aici la cei laici), nici poporul, și nici guvernanții. De data aceasta, de vină sunt pur și simplu oamenii care compun „instituția bisericii”. Am pus această expresie în mod intenționat între ghilimele, pentru că nu am găsit niciunde dovada că Mântuitorul Hristos, Cel Care a zidit Biserica Sa, a creat vreo „Instituție”, fie ea și de drept divin. Mântuitorul a deschis o Viață – nu o organizație socială bazată pe principii filosofice, politice sau de alt gen. El a revelat Adevărul și a deschis Calea, a oferit în dar Viața, viața dusă în iubirea Lui. Atât.
    Omul a deschis gura, a început răstălmăcirea, și-a continuat rătăcirea. A conferit Bisericii misiuni și structuri, scopuri și utilități, obligații, și, din nefericire – compromisuri. Vina cea mare a „funcționarilor” actuali ai Bisericii este aceea că nu se ocupă de loc de misiunea lor de bază – sufletul omenesc, ci de ORICE altceva.
    Nu spun acest lucru transformându-mă în portavocea detractorilor Ortodoxiei de ieri și astăzi, o spun din experiența dureroasă a optsprezece ani încheiați de viețuire într-o mănăstire în care am intrat la nouăsprezece ani. Nu spun iarăși, acest lucru, acuzând oamenii Bisericii (dintre care și eu fac parte) de o răutate absolută sau vreo ticăloșie de neimaginat. Ferească Dumnezeu! Sunt mulți oameni de o bunătate deosebită, sinceri în scopurile lor, neobosiți în eforturile zilnice. Din nefericire un om bun, răbdător, smerit, ascultător, dispus la jertfă pentru binele celuilalt nu este neapărat și un bun duhovnic.
    Duhovnicia, din experiența mea nu este numai harul divin de a ierta (sau nu) păcatele oamenilor. Ea ar trebui să fie lucrarea neâtreruptă de aducere a omului la Asemănarea cu Hristos, la Chipul lui Hristos. Ar TREBUI – la noi nu prea e. Mai de loc. Și nu-mi spuneți că experiența mea este un caz izolat. Un ochi atent, ochi legat de mintea și inima ce suferă, distinge aceeași suferință și în alții.
    La aceasta se adaugă și modul de a rezolva consecințele lipsei de lucrare duhovnicească, metoda constă pur și simplu în damnarea și condamnarea (neapărat publică și autoritară) a greșelnicului care „a pătat imaginea Bisericii, provocând scandal public”. Dacă e preot se caterisește, dacă e monah se izgonește (unde, Doamne!?). Atât. Și roata miopiei prea-sfințite își reia mersul uns. Adicătelea ai un sistem ce produce un om chinuit, frustrat, sluțit sufletește și mental, incapabil să se înțeleagă pe sine, pe Dumnezeu și aproapele, iar când acest om săvârșește fapte firești stării lui nu schimbi sistemul, osândești omul.
    Vă apreciez luciditatea,
    Cristian

  3. Greu! Biserica Mama este mestecată si in aceleași timp amestecată de si cu confuze probleme lumești provocate si confecționate de ierarhii ei ! Întâistătătorul ei însuși este o scorbura urâta … capodopera a Securității comuniste! Cărăuș de documente dinspre România spre occident a fost oprit in Elveția si preparat spre a distruge o biserica care culmea!!! A rezistat celor mai crunte opresiuni comuniste!!! Suntem deja in Gheena Focului! Așteptam doar sa vedem cum vom fi mistuiți!
    Si mai cred ca atunci când vom fi cenușă … NE VOM RIDICA!!!

Lasă un răspuns