Generația 1989 predă ștafeta

Marea descoperire a zilelor noastre este comunitatea.

Am vorbit despre #colectiv cu nevasta, soțul, părinții, fratele, sora, prietenul sau prietena. Am înțeles cine e, cu adevărat, aproapele nostru. Nu birocratul cu limbă de lemn, reeducat pe culoarele Statului federalist, nici birocratul încurcat în hârtii, ștampile sau regulamente.

Sub șocul morții, cei vii își redescoperă comunitatea politică numită națiunea.

Elitele politice europene au trăit cu iluzia unei lumi fără frontiere, în care individul – emancipat de prejudecăți tribale sau legături afective – va călători peste mări și țări precum un atom liber, fără obligații față de familia sau națiunea în care s-a născut.

Nu putem trăi pe cont propriu, fără solidaritatea, fără sprijinul și fără încurajarea semenilor. O națiune se trezește altfel reunită în jurul suferinței ivită din interior sau în fața unei amenințări externe. Generațiile se întâlnesc predându-și ștafeta.

Sentimentul datoriei morale pecetluiește întâlnirea dintre cei care au luptat în stradă împotriva comunismului și cei care protestează astăzi împotriva corupției.


Voi vorbi astăzi despre toate aceste realități fierbinți – despre starea națiunii române și despre starea Europei – la emisiunea lui Grigore Cartianu de la Nasul.tv (live ora 22:15).

1 Comment »

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.