Libertatea oamenilor e limitată când două sfere importante ale vieții private ajung în mâinile Statului: sănătatea și educația. Se fac zece ani de când pledez pentru deschiderea pieței educaționale către liceele private. N-o fac singur: economiști reputați de talia unui Bogdan Glăvan sau Claudiu Năsui spun același lucru: programele guvernamentale au eșuat.

Dependenţa românilor faţă de Stat în domenii vitale precum sănătatea sau educaţia arată cât de firavă este libertatea noastră. Părinții însă au descoperit deja constrângerile, erorile și viciile sistemului public. Aservirea intereselor familiilor din România unor rețele birocratic-etatiste n-a adus nimic bun în profilul moral, condiția fizică sau bagajul de cunoștințe al copiilor noștri. Se impune o schimbare de paradigmă.

Aproape 40% din copiii școlarizați prin grija Ministerului Educației au dificultăți să înțeleagă un text, asta după aproape zece ani de școlarizare. În lumea liberă, o asemenea rată de eșec ar fi produs o revoluție managerială.

Dezastrul educațional, însă, continuă. Sindicatele se opun oricărei schimbări structurale. Proastele rezultate la testele PISA sunt asociate cu scandalul violenței în școli, al depravării morale și al incompetenței profesionale. În școli, copii învață orice, dar nu bunele maniere, abilități practice, o meserie sigură, elemente de etichetă și politețe, spiritul de sacrificiu sau regulile bunei conviețuiri. N-am să vorbesc aici despre cultura generală sau asimilarea unui canon civilizațional. Să rămânem doar la simpla buchiseală…

Cauzele eșecului generalizat nu se limitează la proasta remunerare a profesorului – angajat al Statului plătit mai prost decât un pompier sau polițist. Sistemul în sine este prost așezat. Motivația e penalizată și lenea încurajată. Exportăm geniile școlii românești în Vestul prosper și promovăm în România oamenii cu rezultate suboptimale, lamentabile, execrabile.

Monopolul Statului român acum s-a extins asupra „învăţământului preuniversitar.” Procesul de îndoctrinare e preconizat să înceapă cu „educaţia timpurie” pentru copiii între 1-3 ani. Valorile puternice, căldura căminului și instrucţia informală oferită în mod tradiţional de familie vor fi înlocuite cu o educație seacă, ideologică, gândită de plutonul birocraților de pe axa București-Bruxelles.

Intervenţia părintească a Statului în scopul creşterii pruncilor pare un gest de generozitate. Nu e deloc așa. În realitate, monopolul guvernamental asupra copiilor le confiscă libertatea. Să nu credeți că interesul ministerelor este să ocupe „gratuit” de tineretul ţării! Oamenii din sistemul deja corupt vor cere, mai departe, fonduri suplimentare.

Cum se vor îmbogăți firmele care sifonează bani publici? Prin golirea buzunarului părinților care plătesc deja bani grei pentru haine, rechizite, fondul clasei…

Învăţământul pre-universitar alternativ este îngropat de prevederi riguros anti-capitaliste, conform cărora liceele private ar trebui organizate „pe principiul nonprofit” (Legea Educației, art. 60a). De ce se teme Ministerul Educaţiei? De concurenţă, de excelență, de ordinea meritocratică şi de libertatea de alegere a părinților. Care este mitul fondator al acestei politici monopoliste? Perversa idee că Statul-atoştiutor slujeşte fidel cauza „binelui comun.”

Să privim către exemplele de succes. Din nou, colegiile private din Marea Britanie sunt un exemplu de performanță. Unele au fost organizate tradițional pe axa unei educații moral-religioase (cum sunt faimoasele boarding school catolice), iar altele sunt colegii seculare, deschise unui public internațional. Rezultatele la testele de matematică, performanțele din atletism sau competițiile olimpice arată că școlile private sunt mai eficiente. De ce? Pentru că privirea părinților este mai aproape de centrul deciziilor pedagogice care le afectează copiii.

În faţa acestor evidenţe, Statul ar trebui să se retragă din exerciţiul bolnăvicios al legiferării. Or, tocmai contrariul se petrece. Libertatea şi creativitatea individuală se restrâng direct proporţional cu desfăşurarea instinctelor normative ale instituţiilor publice. Sfera privată e zdrobită, însă acest lucru irită doar atunci când Ministerul Educaţiei impune educaţia religioasă obligatorie. De ce nu ne-ar utragia la fel de mult viziunea canonică a Statului asupra sexualităţii, vă întreb?

Reforma şcolii româneşti va începe prin relansarea şcolilor private de tip anglo-saxon. Modele de succes există, de la Eton (nivel gimnazial) și până la St John’s College (nivel universitar). Bicicleta s-a inventat. Trebuie doar s-o călărim.