E greu să găsești motive lumești pentru a fi fericit la începutul anului 2025. România și-a pierdut tinerețea, sub raport demografic, dar și imaginația, în plan politic. Pe micile ecrane avem alte măști, dar aceeași veche piesă ruginită.

Antreprenorii sunt asupriți cu noi taxe și impozite.

După zece ani de trândăvie, șomaj, dar și explorare a propriei sale inutilități sociale, Crin Antonescu s-a gândit să devină Președintele-surpriză.

În realitate, e doar un alt exemplu de leneș îndărătnic, dar cu un talent oratoric incontestabil.

După ce ani de zile ne-am bucurat de aroganța lui Iohannis, acum ne delectăm cu vorbăria goală a unui Crin ofilit.

Oare ce este mai rău: să nu faci nimic în tăcere ori să vorbești mult fără să faci totuși nimic?

Într-un deceniu de creștere economică pentru România, liberalul n-a reușit să construiască nicio firmă, să lanseze măcar o afacere, să lase-n urmă vreo ispravă culturală. Nimic. Zero. Doar vorbe, vorbe și iar vorbe.

Este el, oare, omul care să reprezinte clasa mijlocie, antreprenorii, acei români care se scufundă în muncă de la răsăritul soarelui până la miezul nopții?

Ce a realizat Crin Antonescu în ultimii 10 ani? Ah, a luat salariu de la soția sa. Oare asta este excelența pe care o așteptăm de la un conducător? Oare nu ar trebui un președinte să fie un exemplu de muncă, de inițiativă, de contribuție reală la viața cetății?

În rest, puterea executivă e-n brațele nemuritorului Marcel Ciolacu, obosit de propriile sale minciuni și convertit subit la retorica suveranistă.

Se trăncănește mult, se muncește puțin. Amânăm, tergiversăm, prorogăm. Un mic detaliu pe care l-au observat și străinii: n-avem un Președinte legitim și asta se întâmplă după patru (4!) rânduri de alegeri… Democrația dâmbovițeană a ajuns de râsul curcilor euro-atlantice.

Deficitele se adâncesc, antreprenorii suferă, familiile își amână concediile iar satele ancestrale — veritabile vetre strămoșești — sunt tot mai pustii. Gâlceava dintre popor și elite se agravează pe zi ce trece. Ne lăsăm mințiți și conduși de aceeași politicieni iresponsabili care ne-au îndatorat pentru următorii o sută de ani.

Nici starea noastră culturală nu strălucește. Suntem pe ultimul loc din Europa la numărul de cărți citite pe cap de locuitor. Lectura a ajuns un lux. Creștinismul e-n declin și tradițiile se pierd cu repeziciune. Cei mai mulți dintre noi au uitat disciplina postului și binefacerile rugăciunii. Suntem străini de luptele sfinților, indiferenți la chemarea virtuții, păgâni în simțire, atei în gândire. Ne sfâșiem zilnic pentru mize mărunte.

Privesc apoi către Uniunea Europeană. Consensul este o himeră, atât la Berlin, cât și la Bruxelles ori Paris. Atentatele teroriste nu mai pot fi oprite și Alternativa pentru Germania (AfD) crește vertiginos în sondajele de opinie. Divergențele dintre statele membre sunt în creștere, iar politica energetică absurdă a Comisiei Europene scumpește viața cetățenilor pe întregul continent. În Moldova, avem o penurie severă de curent electric.

Moscova nu oprește atacul asupra Ucrainei nici măcar în ajunul Nașterii Domnului. Deficitul de trupe al Ucrainei și avansul militar al Rusiei, indiferent de costurile de vieți omenești, scoate la iveală o realitate deprimantă: sute de mii de destine frânte într-o conflagrație care ar fi putut fi evitată.

În Serbia avem proteste de stradă. Slovacia și Ungaria se implică în negocierea unei soluționări a conflictului ucrainean, dar NATO vorbește despre o stare permanentizată de război la granița cu Federația Rusă.

Premierul Viktor Orbán dialoghează direct cu administrația Trump, în timp ce Ursula von der Leyen e obligată să constate eșecul diplomației UE. Președintele-ales Donald Trump afirmă pragmatic interesul american, dinspre Canalul Panama și Groenlanda până-n Oceanul Pacific.

Se anunță un 2025 complicat.