La sfârşitul anului 2008, Revista România Mare i-a acordat un permiu “Prof. univ. dr. ILIE BĂDESCU pentru intreaga activitate depusa ca director al Institutului de Sociologie al Academiei Române si ca rector al Universitatii Taranesti, institutie emblematica, pe care a creat-o impreuna cu romancierul Dinu Sararu.”

Să remarcăm, pe lângă discursul nostalgi pro-ceauşist al prof. Ilie Bădescu (editorialist “cu faţa spre Bizanţ” la “Ziarul Lumina”), toată pasiunea mitologizării condiţiei ţăranului român exersată într-o îndelungată carieră academică, situată frecvent la limita imposturii. Pe lângă cercetătorii onest pasionaţi de memoria spaţiului rural românesc (între care Horia Bernea, Costion Nicolescu şi alţi cercetători cumpătaţi în revendicările lor de ordin epistemologic), găsim printre apologeţii falşi ai culturii ţărăneşti câţiva protocronişti învârtoşaţi precum Artur Silvestri, Dinu Săraru sau Ilie Bădescu („director al Insitutului Naţional de Cercetare a Civilizaţiei Rurale al Fundaţiei „Nişte ţărani”).

În scrierile sale abundente, metodologic frauduloase şi stilistic indigerabile, Ilie Bădescu este mereu atras de elementele colectivist-organiciste ale religiei creştine, explicate mereu prin practica unui şamanism lexical ca parte dintr-un totalizant „sistem noologic” , incapabil să distingă între registre explicative diferite, dar pregătit să amestece isihasmul valah, naţionalismul perenialist şi geopolitica „latenţelor sufleteşti” (chiar dacă aliate cu nepotismul academic ori cu vechile structuri de „securitate şi apărare”). Nu este nimic întâmplător în faptul că prof. Ilie Bădescu poate expune „acedia carpatină” prin referinţe consecutive la Avva Evagrie Ponticul şi … Eugen Barbu. Acest fond rural şi arhaic nu împiedică ca România să devină, într-un acces de grandomanie caracteristică, „gazda unui mare dialog al civilizaţiilor” şi „să-şi exerseze rolul ei diplomatic tradiţional de ţară cu vocaţie pentru diplomaţia dialogului în conjuncturi de criză, asa cum a dovedit-o de pildă în timpul conflictului izraeliano-egiptean ori americano-vietnamez” (nici aici, referinţa admirativă la epoca Ceauşescu nu poate scăpa cititorului). Este simptomatică preţuirea de care anticapitalistul Ilie Bădescu se bucură printre ierarhii BOR, în pofida delirului pseudo-academic pe marginea istoriei civilizaţiilor, a derapajelor antisemite şi a viziunii stângiste (mai precis, tiers-mondiste).

Mihail Neamţu