România muncitoare
În Germania muncesc astăzi 40 milioane de oameni. În Marea Britanie, circa 30 de milioane (minți si brațe calificate). În Polonia, aproximativ 16 milioane. La noi, muncesc circa opt milioane (cu indulgența statisticilor locale). În Grecia, 3.6 milioane de oameni.
România este, evident, un stat asistențialist. Suntem oare și o țară creștină?
Biblia spune ca cel care nu muncește, nici să nu mănânce. Sunt mii de localități unde dimineața se deschid barurile sau crâșmele, mai degrabă decât porțile unor fabrici. Nu mă credeți? Mergeți la gara din Verești, pe la crăpatul de ziuă. E un peisaj rusesc, de tristă depravare. Fentăm legea, ne păcălim unii pe ceilalți, ne furăm singuri căciula.
Ce fac oare politicienii-farisei? Încurajează lenea sau munca? Alcoolismul sau virtutea? Dependența de ajutoare sau libertatea? Frica sau curajul?
Mizeria morală a socialismului n-are încă un rival serios pe meleagurile noastre.
Mă tem că „statul” și „politicienii” nu sînt decît chipul și asemănarea celor mai mulți dintre noi. Nu știu dacă statul/politicienii pot fi convinși să adopte o altă politică decît cea dorită de cea mai mare parte a poporului. Dacă ar încerca cineva așa ceva, s-ar putea să fie linșat de îndată. Dacă așa stau lucrurile (premisa poate fi, desigur, falsă; dar hai să ne imaginăm că ar putea fi reală), atunci lupta celor cărora le e drag să lucreze nu trebuie să fie aceea de a convinge statul/politicienii să aibă o politică normală care să asigure un echilibru între lucru și asistență socială, ci ar trebui să fie o strădanie de convingere a celor de rînd, pentru tranformarea mentalității majoritare într-una congruentă cu politicile de dreapta.
Pînă atunci, pămîntul rodește. Numai că nu-i prima oară în istorie cînd Dumnezeu ia moștenirea de la cei pentru care a fost pregătită și le-o dă altora.
True!