Susține VOCEA LIBERTĂȚII
Comentarii
 | Anonymous on Bătăușul popular |
 | Nicu Fenes on I.D. SÎRBU, Jurnalist fără jur… |
| Anonymous on De ce l-a ucis Cain pe Abel? D… |
| Anonymous on Bătăușul popular |
| Nicu Fenes on I.D. SÎRBU, Jurnalist fără jur… |
| Anonymous on De ce l-a ucis Cain pe Abel? D… |
Trist… Ce poate sa faca campania electorala din om.
Sa ajungi sa slugarnicesti pentru niste stapani care nici macar nu stiu cum te cheama…
Daca nu l-as iubi pe TRU pentru ce a fost candva as rade si as spune: “Curat Caragiale!”
Nu ii sta bine ca politician. Imi pare rau sa vad asta si sint surprins pentru ca chiar nu ma asteptam, dar ca politician in campanie TRU este fals si stinjenitor. Ii sta mult, mult mai bine sa fie comentator/jurnalist/scriitor.
Văzând locvacitatea electorală a domnului Ungureanu, îmi vine să reacţionez prompt şi decepţionat, precum comentatorii dinainte. Recunosc, îl prefer pe “TRU” în calitatea de riposteur şarmant, de glosator viril, de ABSOLUT reper ziaristic. Însă miza europarlamentarelor e prea consistentă pentru asemenea fineţuri şi scrupule de poieniţă culturală. Nu cred că trăim ceasul festivismului de exigenţe. Pe de altă parte, compromisul politic al domnului Ungureanu e minor, chiar „bleg” prin comparaţie cu verva uleioasă, turpidă şi de un greţos histrionism a câtorva „băieţi de partid”, scoşi la rampă de „şefi” acut impuri, de-un jegos cinism politic. Faptul că un om de cultură consimte regizoratului publicitar (fără a dezerta, însă, din jocularitatea deşteaptă!) nu ar trebui regretat crâncen de simpatizanţii acestuia. În fond, ceasul istoric actual nu permite – cel puţin în ambianţa locală – un alt tip de strategie. Eu sper, masiv, că acest simpatetic personaj va umple fotoliul european râvnit. Ştiu, în joc e o prestigioasă etică a principiilor. Trebuie amintit însă, aici, că principiul nu e un ţurţur imuabil, ci doar un reper incipient, un jalon al debutului moral. A îngheţa în morga preceptelor etice e simptom de lene, suficienţă şi cloroză a discernământului. Mult mai importantă decât cuminţenia aseptică a „tocilarului” etic e vizionarismul, supleţea, ingeniozitatea. Şi nu de puţine ori, aceste calităţi pot echivala, în ochii multora, cu coordonatele apostaziei morale. Să raţionăm, totuşi, analogic. Să ne amintim de paradoxurile neotestamentare, de tactica exemplară a răstignitului, care plonja adesea printre campioni ai turpitudinii (vameşul, târfa, tâlharul…) pentru a declanşa, din mijlocul fetidităţii, parfumul mântuirii. Nu cred că, descins în demimond, Hristos manipula varietăţi serafice. Departe de a fi impus baroce străluminări, Cuvântul întrupat modula fertil, superb eficace, în decorul păcătoşilor notorii…
Urmăresc, cu păstoasă curiozitate, implicarea lui Traian Ungureanu (şi a profesorului Cristian Preda) în competiţia pentru Parlamentul European. Observ, la rândul meu, flexiuni teatrale, volubilităţi glucide, lozinci de conjunctură. Cred, însă, că evul cărturarului diafan, sterilizat civic a trecut şi că angajamentul politic al câtorva intelectuali e, indeniabil, salutar. Nu pledez, utopizant, pentru un asediu noologic al cetăţii. La urma urmei, cultura e una, iar guvernarea e alta. Dar nu pot să nu sper că efervescenţa politică a domnului Ungureanu constituie o indemolabilă premisă la reforma conturului politicianului autohton. În mod cert, politica nu se face, în cea mai tehnică latură a ei, cu metafizicieni sobri, cu harpişti pudici sau cu înalţi comentatori ai „situaţiunii”. Totuşi, e nevoie până şi-n teritoriul lui Machiavelli de virtuţile croielii superioare, coerenţei îmbietoare, eficacităţii perene. Cu alte cuvinte, e nevoie de competenţe plauzibile, impregnate de o oarecare nobleţe omenească. Adică de inşi care dau bine în poză, dar şi în discurs, în împrejurări solemne, dar şi la ceasul şuetei vesperale, într-un cvorum decizional, dar şi în „farsa” interviului televizat. Ne lipseşte, vorba lui Andrei Pleşu, garnitura domnilor… Or, Traian Ungurenu, e un DOMN veritabil care se joacă serios de-a politica şi care asumă, cu seriozitate, coordonatele jocului politic românesc actual. Eu, unul, mizez pe această, educată, flexibilitate.
Extrem de plastica apologia implicarii lui Traian Ungureanu in aceasta competitie, apologie pe care am citit-o mai sus. Insa curiozitatea cu care autorul acestei apologii il urmareste pe Traian Ungureanu, pe langa faptul ca e pastoasa, pare a fi impura. Iar aceasta sceneta ce se vrea a ilustra un angajament politic onest e lipsita de onestitate . Dau un exemplu: in ea se insiruie personaje precum Ipingescu, Tipatescu, Andronescu (dupa TRU), fara sa se adauge si inca un nume pe care aceasta insiruire il cere: Basescu.
Nu am in intentie sa comentez randurile de mai sus, asadar nici comparatiile care se gasesc acolo. Vreau insa sa spun ca vizonarismul lui Traian Ungureanu de care se vorbeste e orb, atasamentul lui fata de PDL este bolnav. De ce? Pentru ca orice inteligenta mediocra interesata de scena politica romanesca poate observa ca nu mai exista nicio diferenta intre PSD-ul demonizat de domnul Ungureanu si actualul PDL. Cum poti prezenta atat de documentat si de inspirat (ma refer la articolele si comentariile lui Traian Ungureanu, nu la monologul de mai sus) gravele sechele ale PSD fara sa-ti sara in ochi faptul ca ele se regasesc, in parte, in partidului pe care il reprezinti. Iar aceasta orbire e condamnabila pentru ca mai exista o optiune, mai putin impura: PNL.
E inexplicabil, sau cel putin eu nu am gasit nicio explicatie, atasamentul patimas la domnilor Traian Ungureanu si Cristian Preda (ca sa nu-i amintesc decat pe cei despre care se vorbeste in randurile de mai sus) fata de PDL (sau fata de Traian Basescu, nu stiu) iar acest tip de atasament i-a transformat pe unul intr-un actor ce reuseste sa te lase naucit prin prestatia lui, iar pe celalalt intr-un adolescent obraznic, gata sa se ia la harta cu oricine pentru a-si apara fixatia.
Oricine crede in ceva. Sa-l respectam pentru marturisirea de credinta facuta. E bine… e rau…? Pana la moarte mai este. Ceva, ceva se poate face.
Comentariul iscălit anemonemaxim are un înecăcios parfum de detergent. Impurul, toxina, moşcoleala par a structura insomniile autorului său, dictându-i o enormă grimasă de neşovăitor respicient moral. Pedalând şabloanele retoricii de culpabilizare şi de veştejire a lui Traian Băsescu (& PD-L), discursul îşi refuză freamătul oricărei nuanţe. Succint tălmăcit, acesta sună cam aşa: competiţia electorală autohtonă încadrează doi oponenţi indeniabil murdari (PSD, PD-L) şi unul ceva mai curăţel, PNL. Fiindcă au plonjat în disputa politică arborând ecusonul PD-L, domnii Preda, respectiv Ungureanu se schimonosesc lamentabil, prăbuşiţi în astigmatism, hămăială şi bufonerie. Or, asemenea perplexităţi dezavuatoare, critici de fotoliu şi urecheli prompte vezi în toate subteranele textelor de gazetă, le întâlneşti pe toate forumurile clăbucite şi, de regulă, în orice catilinară ce vizează intelectualitatea aşa-zis “pro-băsesciană”. Ce mă miră pe mine e schizofrenia ce face cu putinţă asemenea ubicue vituperări: dacă oamenii fini, vocile culte, inşii „deştepţi” (mă-nţelegi!) contemplă spectacolul politic din foişorul ivoriu, sunt dojeniţi, ploios, pentru neimplicare. Dacă aceştia se decid pentru intervenţie, consimţind, iniţial, unor regii de confruntare şi persuasiune din care nu lipsesc histrionismul, ţinuta spadasină ori butada, ei vor fi arătaţi cu degetul (ţeapăn), vor fi amplu suspectaţi de lascivitate, exersată prin partide-bordel, vor fi persiflaţi, cu neobosită hărnicie demolatoare, de tot soiul de mercenari famelici, sfârâiaci cruciaţi şi jugănari cu principii „ferme”. Oricum ar proceda, intelectualii ies şifonaţi de verva dezinhibată a nebuloaselor cu cearcăn etic…
Dacă ar fi citit cu atenţie rândurile mele, anemonemaxim ar fi observat că şi eu, „apologetul” implicării domnului Ungureanu, tresar frecvent văzând la ce tip de compromis e chemat intelectualul decis să combată politic. Mai mult, sufăr când îl identific pe TRU în proximitatea uleioasă a unui Videanu, de pildă. Dacă salut, totuşi, concesia strălucitului eseist, o fac din unghiul convingerii că omul acesta reprezintă o plauzibilă DIFERENŢĂ (de stil, de speech, de inteligenţă) şi că detenta incipientă, „botezul” unei candidaturi nu se face printre silfide şi albatroşi. Analogia cu tactica Nazarineanului nu ţintea canonizarea lui TRU sau rostogolirea acestuia prin mistice vopsele. Voiam doar să subliniez că a lua forma oricărui context, fără a-ţi dilua miezul, portretul esenţial e un simptom de talent moral, atunci când scopul e unul onorabil. Politica românească, mai sinistră ca o bolgie şi mai grotescă decât un fâs colectiv, are nevoie de reparaţii capitale, de o europeană „schimbare la faţă.” E nevoie, prin urmare, de „kenoza” unor gentlemani, care, uneori, poate lua aspectul, tulburător pentru unii (eu, de pildă), al unui concurs de popularitate…
Multumesc pentru raspuns. Imi asum “grimasa” si asta pentru ca nu stiu cine poate pretinde ca are un chip autentic. Iar despre insomniile mele spun ca nu vor sa fie structurate de nimic altceva decat de “quaecumque sancta” 🙂
Lipsita de nuanta e si incadrarea lui Traian Ungureanu in intelectualitatea “pro-basesciana” impotriva careia se ridica vocile subteranei. Daca recunoastem pomul dupa roade, eu vad roade de calitate diferita la Andrei Plesu sau Horia-Roman Patapievici fata de Traian Ungureanu sau Cristian Preda, toti “pro-basescieni” de rituri diferite. De aceea cred ca intrebarea implicita pusa de mine e justificata: nu cumva cei din urma gresesc cu ceva? Nu cumva demersul lor nu este intru totul dezinteresat si sincer? Sau daca e sincer, nu exista ceva care ii impiedica sa vada limpede? Raspunsul de tipul: de, sunt intelectuali, si orice ar face starnesc critica prostimii, este inacceptabil.
Mai sunt si alte intrebari care au ramas fara raspuns din partea unei voci ce pare dispusa sa aprobe orice gest al lui Traian Ungureanu: 1. Nu are PD-ul (caruia i s-a adaugat un L fortat in coada)un miros atat de greu incat o constiinta onesta ar trebui sa-l refuze in favoarea PNL-ului? 2. Daca personajele care populeaze PD-L –ul cer compromisuri atat de mari intelectualilor care le stau alaturi, nu greseste domnul Ungureanu ca accepta acest compromis atata vreme cat are o varianta mai buna? 3. Iar daca greseste, nu le revine celor care il apreciaza sarcina sa riposteze zgomotos?