În copilărie, visăm liber, fără opreliști. Pe măsură ce îmbătrânim, potențialul infinit al firii se reduce la un mănunchi de opțiuni limitate.
Patimile, boala sau mintea risipită prin adicții împuținează talentul nativ al omului harnic. Sunt mii de indivizi care aleg calea sinuciderii spirituale.
De ce unii reușesc în viață (iar alții nu)? Aristotel ne-a lăsat moștenire distincția act-potență. N-aș intra în subtilitățile fenomenologiei, căci problema practică ține de realizarea unor latențe. Cum înmulțim talantul?
Vocația este un dar. Unii oameni n-o descoperă niciodată, trăind astfel o viață nenorocită.
Câți nu aleg să poarte o mască socială? Oare nu abundă cei dornici să se conformeze preferințelor neșlefuite ale altora?
Maxima „cunoaște-te pe tine însuți” nu era pusă întâmplător la templul din Delphi.