fbpx Skip to content

Tag: RECENZII

GIANNI VATTIMO: A FI CREŞTIN ÎN POST-MODERNITATE (II)

Problema lui Vattimo e confuzia între Biserica înţeleasă ca adunare mistică în jurul Euharistiei, care e semnul vizibil al Întrupării, şi Biserica înţeleasă ca instituţie social-adiministrativă, care are şi o dimensiune strict terestră. Prima e păstrătoarea unor simboluri, dogme şi gesturi care garantează autenticitatea trăirii fiecărui creştin în parte, pentru că ea însăşi, ca şi textele pe care se bazează (Scripturile), e descendenta directă a comunităţii primilor apostoli. Or, chiar aceasta e tradiţia pe care autorul o denunţă ca reprezentând o rămăşiţă a religiozităţii naturale, la care ar trebui renunţat… Read more GIANNI VATTIMO: A FI CREŞTIN ÎN POST-MODERNITATE (II)

GIANNI VATTIMO: A FI CREŞTIN ÎN POST-MODERNITATE (I)

A crede că mai credem. E cu putinţă să fim creştini în afara Bisericii? (Pontica, Constanţa, 2005) Volumul completează seria traducerilor din Gianni Vattimo, făcute în ultimii ani de Ştefania Mincu la aceeaşi editură. Campionul „gândirii slabe” (eticheta aplicată ontologiei post-moderne n-a făcut încă destulă carieră, pe cât merita) şi teoreticianul asiduu al dezvrăjirii lumii a abordat de data aceasta problema credinţei, într-un text situat din start la graniţa dintre scriitura „personală” (persoana I e folosită cu ceva protocoale preliminare) şi cea neutră, tipică filosofiei de totdeauna. Sau, ca să-l… Read more GIANNI VATTIMO: A FI CREŞTIN ÎN POST-MODERNITATE (I)

NOTE LA UN JURNAL PARIZIAN

Teodor Baconsky a publicat în sfârşit un jurnal parizian. Articolele sale din presa românească au apărut deja în câteva volume cu nume sugestiv: “Iacob şi îngerul” (1996), “Ispita binelui. Eseuri despre urbanitatea binelui” (1999), “Puterea schismei” (2001). Înainte de acestea fusese publicată teza sorbonardă a autorului, un studiu patristic despre “Râsul patriarhilor. O antropologie a deriziunii în patristica răsăriteană” (1996). Teodor Baconsky este deasemenea coautorul (împreună cu Horia Bernea) unui singular volum, superb ilustrat – intitulat “Roma, caput mundi” –, în care plimbările prin eterna Urbs devin “instrument antropologic” şi… Read more NOTE LA UN JURNAL PARIZIAN

I.D. SÎRBU, Jurnalist fără jurnal, 2005.

Ion D. Sîrbu, Jurnalul unui jurnalist fără jurnal, vol.I & II, ediţie de Elisabeta Sîrbu, cronologie Toma Velici, Bucureşti, Editura Institutului Cultural, 2005,2 283 pp. + 387 pp.  Alături de Nicolae Steinhardt (Jurnalul fericirii), I.D. Sîrbu este unul dintre cei mai rezistenţi autori „de sertar” cărora perioada comunistă le-a refuzat geniul şi strălucirea. Apropierea nu este deloc întâmplătoare, dată fiind adâncimea teologică a scrierilor prin care cei doi autori au devenit celebri. Deja transparentă în superbul epistolar întreţinut cu Ion Negoiţescu, V. Nemoianu şi Mariana Şora (Traversarea cortinei, Timişoara, Editura… Read more I.D. SÎRBU, Jurnalist fără jurnal, 2005.

Skip to toolbar