Sari la conținut

Etichetă: democraţie

Cătălin Tolontan, DNA și democrația

Cine omoară democrația, domnule Tolontan? Doamna Kövesi care cere transparență în cheltuirea banului public sau Victor Ponta și toți urmașii lui Adrian Năstase & Ion Iliescu – politicieni bolnavi de crimă, hoție, minciună și violență (sosul mineriadelor verbale vă este familiar din timpul emisiunilor Antenei 3)? Cine a omorât visul libertății în România, domnule Tolontan? Vă mai întreb o dată: cine?

Votul uninominal: o necesitate amânată (o dezbatere în „Cotidianul”)

PDL a propus în cadrul coaliţiei de guvernare modificarea legii uninominalului, astfel încât alegerile în colegii să se facă pe sistemul „învingătorul ia mandatul”, adică cel care câştigă cele mai multe voturi câştigă mandatul de parlamentar. S-ar elimina astfel situaţiile create în noiembrie, când au intrat în Parlament candidaţi plasaţi pe locul al doilea sau chiar al treilea într-un colegiu, iar candidaţi care au câştigat primul loc, cu cele mai multe voturi, au fost declaraţi perdanţi

Sari la bara de unelte