fbpx Skip to content

Tag: COTIDIAN

TEMELII CORUPTE

După cum am văzut, sezonul estival încinge deopotrivă trotuarele şi mintea conducătorilor noştri vremelnici. Vara, democraţia românească e părelnic tumultuoasă pentru că suplineşte lipsa subiectelor majore printr-un soi de logoree compensatorie. Observînd aceste cicluri sezoniere, m-am întrebat unde-şi mai face loc Biserica Ortodoxă Română în deja obişnuita noastră tevatură pe fond canicular. Mai are ea glas? E loc de spirit şi de întrebări majore atunci cînd lumea se pregăteşte de vacanţe sau se repliază tactic la umbra teraselor?

SPERANŢE

Scuze dacă insist asupra ideilor de bun-simţ: o Biserică fără gîndire teologică e stearpă. La o sumară comparaţie între anii ’30 şi prezentul nostru papagalicesc, nostalgia-i gata. Şi asta pentru că, mitologizată sau nu, perioada interbelică avea nerv. O pleiadă de personalităţi se desfăşura, cu stil şi argumente, într-o presă efervescentă. Facultăţile de Teologie, care interpretau – alături de Filozofie, Litere şi Drept – partitura unui naţionalism cu bibliografii occidentale, funcţionau ca veritabile centre iradiante, cu vedete şi bătălii doctrinare conectate la zona europeană.  Deşi pictat în chip de drac… Read more SPERANŢE

CULTURA CIVICĂ ŞI BABILONIE URBANISTICĂ

Grupul de iniţiativă BUCUREŞTI 2006 a lansat recent o campanie de semnătri prin care societatea civilă contestă acţiunile urbanistice cu efect distructiv asupra unor importante zone istorice din Capitală.  Cazurile de abuz politic şi incompetenţă culturală nu se restrâng la acest oraş al României – ţara în care pregătirile de aderare la UE n-au stopat degradarea monumentelor de primă importanţă prin inflaţia haotică de reclame, campanii comerciale, construcţii moderniste, ridicate în contrast total cu arhitectura clădirilor din centrele istorice ale marilor oraşe. În Bucureşti, bunăoară, în singura piaţă culturală neatinsă de comunişti… Read more CULTURA CIVICĂ ŞI BABILONIE URBANISTICĂ

Skip to toolbar