Iluzia globalismului

Momentele de criză, precum bătălia de la Mărășești din 6 august 1917, scot la iveală limitele egoismului individualist, incapabil să vadă riscul dispariției națiunii (și, deci, iminenta prăbușire a sistemului constituțional de protecție a libertăților fundamentale).

„Sunt un cetățean al planetei”, spun unii reprezentanți ai progresismului. E un enunț care amintește făgăduințele Internaționalei socialiste, care celebra „marea înfrățire între popoare.” E o iluzie politică, larg răspândită astăzi.

Nu sărmana Terra ți-a dat pașaport, tinere, ci o țară, cu toate bunele și relele ei. Dacă te bucuri astăzi de libertăți străine de viața bunicilor tăi, asta se-ntâmplă pentru că te-ai născut în România postcomunistă.

Dreptul tău de-a călători cu buletinul prin Uniunea Europeană e rezultatul apartenenței la un corp politic. El se numește națiunea română. Nu mă crezi? Întreabă-i pe tinerii ucrainieni de ce ei nu fac, atât de ușor, un city-break la Barcelona?

Aspirațiile globaliste care vizează abolirea frontierelor exprimă spiritul noului „umanism democratic” pentru care individul și națiunea n-au, de fapt, valoare și demnitate.

Noi nu putem uita, însă, că bătălia pentru salvarea civilizației occidentale a fost, pentru Winston Churchill, o bătălie pentru salvarea Marii Britanii. Fără să fie ocrotit de corpul colectiv al națiunii, orice individ ar fi fost sfărâmat.

Iată de ce e important să medităm asupra realizărilor guvernului Ionel Brătianu, dar și la isprăvile Armatei române condusă de generalul Averescu. Fără ei, n-am fi avut o țară. Fără România Mare, nu-i deloc sigur c-am fi fost astăzi europeni.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.