Printre zecile de interjecții slobode sau buruienoase ale vieții noastre urbane — „băga-mi-aș”, „am pus-o”, „băi, *oaie”, „mânca-ți-aș”, „da, bos!” sau „vino-acilea fratelemeu” — ți se face dor de româna cultă. E destul talcioc la televizor și-n stradă. Ți-e dor, parcă, de oxigenul lui Blaga, Noica, Ion Dezideriu Sîrbu.

Ai vrea să auzi și o conversație înaltă. Ai plonja, un ceas măcar, în limba vechilor cazanii. Ai citi o pagină curată, elegantă, stilată. Ai asculta monologul elitist, dar perfect coerent, al lui Hamlet. Sau poate un solilocviu spiritualizat din confesiunile lui Augustin.

Numai cultura ne vindecă de vulgaritate.