Poporul nostru nu se va face bine până nu va înlocui înjurătura cu binecuvântarea, lingușeala cu demnitatea, golănia cu educația, bârfa cu admirația. Suntem un neam risipit în lume, zdrobit de marile depărtări, deșirat lăuntric, vlăguit și apăsat, neiubitor de carte, mai umblat pe la crâșme decât prin biserici, cu familii dezbinate-n stradă sau prin tribunale, cu bătrâni întristați și nepoți părăsiți.

Părinții se ceartă de față cu copiii. Copiii, mai târziu, își uită părinții. Ne autosabotăm cu zel străin de Dumnezeu. Răutatea gratuită-n trafic, pizma, resentimentul și insulta grea — toate produc o viață socială de coșmar. Pe lângă autostrăzi și spitale, România are nevoie de un imens pansament sufletesc, de iertare și binecuvântare.

PS: Și încă un lucru: am fi o țară normală dacă am scăpa de tupeul oamenilor fără meserie.