V-ați gând vreodată, într-un exercițiu contrafactual, oare ce destin ar fi avut România dacă analfabetul Ceaușescu ar fi fost educat la Oxford iar Ion Iliescu n-ar fi studiat marxismul la Moscova, ci programul „Great Books” la Chicago? Ce-ar fi ajuns țara noastră dacă Gheorghiu-Dej ar fi aprofundat istoria religiilor cu Mircea Eliade iar Nicolae Văcăroiu buchisea cărțile despre monetarism și stat minimal ale lui Milton Friedman?

Ce PIB am fi avut, oare, dacă politicienii noștri ar fi iubit capitalismul și ar fi răsfoit măcar operele unui John Locke, Adam Smith, Edmund Burke, John Stuart Mill, Ludwig von Mises, F. Hayek, Murray Rothbard sau Roger Scruton? Dacă educatorii copiilor voștri ar fi citit în copilărie Platon și Plutarh, Evangheliile și epistolele pauline, Marcus Aurelius și Augustin? Dacă edilii orașelor noastre ar fi înțeles gramatica frumuseții și raportul dintre volum și spațiu în limbajul arhitecturii occidentale, de la stilul romanic, gotic, bizantin, renascentist, clasic sau baroc până la modernismul Art Déco?

Pledoaria mea pentru cultură nu e nici pedantă, nici absurdă. E pur utilitaristă. Priviți realizările urbanistice ale Bucureștiului din perioda 1920-1940: Palatul Telefoanelor pe Calea Victoriei, Facultatea de Drept pe bulevardul Elisabeta, Ministerul Agriculturii din Piața Rosetti, clădirea Guvernului din Piața Victoriei: monumente superbe, impozante și atrăgătoare, ridicate în doar douăzeci de ani de pace.

Conducătorii noștri ce-au ctitorit, oare, de la Revoluție încoace? Vile private de-o eleganță asimptomatică absolut revoltătoare. În rest, aceleași fațade prăfuite, cartiere muncitorești schimonosite, artă stradală infantilă și hectare întregi de grafitti. Nimic memorabil, nimic maiestuos.

Dacă socotiți că oamenii deștepți și cultivați n-au ce căuta în politica mare, uitați-vă la Cehia postcomunistă, modelată de inepuizantele dezbateri între Václav Klaus (adeptul liberalismului clasic al școlii austriace) și scriitorul Václav Havel (aliat al social-democraților).

Oricine v-ar spune altfel, nu uitați niciodată că faptele izvorăsc din gânduri. O țară condusă de hoți și nerozi aduce un blestem pentru economia, cultura, educația și spiritualitatea oricărui popor.

De ce numărul de turiști la Budapesta sau Praga este de zece ori mai mare decât la București? De ce tinerii cei mai răsăriți ai României vor să plece definitiv în Occident? Pentru că i-am tratat nedrept sau umilitor chiar și pe acei puțini patrioți luminați care-n ultimii treizeci de ani — de la Ion Rațiu și Ioan Alexandru până la Andrei Pleșu, Teodor Baconschi sau Horia Patapievici — s-au dedicat serviciului public. Poate, poate, măcar în al unsprezecelea ceas, ne vom trezi și vom visa și noi la o Românie deșteaptă. Că de urât, prostie și sărăcie chiar suntem sătui.