Pedagogia lui Noica și Marile Cărți

Constantin Noica n-a fost doar un filozof original, ci și autorul unei viziuni pedagogice neglijate de „reformatorii” educației din ultimii treizeci de ani. Până astăzi, ne lipsește o Universitate de elită! Gânditorul de la Păltiniș căuta, înainte de 1989, 22 de „copii supradotați” pe care să-i inițieze în tradiția Marilor Cărți (consacrată în America de Robert Maynard Hutchins, celebrul rector al Universității din Chicago).

Obiectivul profesorului interbelic? Consolidarea culturii înalte într-o țară ispitită de vulgaritate, balcanism și frivolitate.

Savanți de talia lui Jaroslav Pelikan, Edward Shils, Leo Strauss, Mircea Eliade sau Arnaldo Momigliano s-au remarcat printr-o capacitate unică de asimilare a memoriei noastre filozofice și religioase. Studenții acestor dascăli au înțeles că o minte prost mobilată și o sensibilitate rudimentară conduc la o viață săracă spiritual.

La rândul său, Constantin Noica socotea imperativă strunirea tinereții în căutarea unui logos etern. „În omul căzut zac trei stihii primordiale: frica, foamea și erosul”, spunea filozoful. Pentru a depăși animalitatea, sufletul nostru se odihnește în cămările contemplației: biserici, muzee, biblioteci, filarmonici, pinacoteci. Treptat, ființa culturală dobândește o „naturală” expresivitate.

Scopul nostru fundamental în viață? Să grădinărim sufletul. Cum? Prin redescoperirea frumuseții poeziei și a vechilor sensuri ale limbii. Cărțile, partiturile și formele artistice ne pregătesc pentru experiența singurătății — testul suprem al autenticității. Ca să gândim temeinic, trebuie mai întâi să citim, să adnotăm, să povestim și, mai ales, să ascultăm.

Cultura ne ajută să‑i acordăm celuilalt atenție, fără să corupem întâlnirea prin bârfă, can-can sau divertisment. Neliniștea spiritului omenesc se vindecă prin curajul de-a înfrunta „zeii, nu valeții”. Deloc întâmplător, Noica îl elogia pe acel „antrenor de football, ce mi‑a spus la 14 ani, când ca extremă stângă n‑am alergat după o minge imposibilă, «fugi după ea, măgarule, n‑ai să faci nimic în viață» (și într‑adevăr viața și cultura nu sunt decât un fel de a alerga după mingi pe care nu le poți prinde)”.

Pedagogia lui Noica susține modelarea sinelui printr‑o disciplină a lecturii marilor gânditori. Tinerețea este cel mai bun prilej pentru a te lua la trântă cu textele clasicilor. De ce? „Când un tânăr crește frumos, iese din strâmbătate o lume întreagă.” Ratând vârsta propice, riscăm să devenim unelte neînsuflețite, roboți impersonali sau actori într-o piesă absurdă, fără finalitate. Goliți de orice conținut spiritual, vom dori să schimbăm lumea prin sloganuri.

Cultura înaltă se clădește nu cu aforisme, ci cu opere complete. Doar maeștrii pricep diferența dintre cunoaștere și spoială, între savantlâc și cultură generală.

„Trebuie trecut de la insulă și arhipelag la continentul istoric.” A fi educat cu adevărat înseamnă să cultivi relația vie cu tradiția înaintașilor.

Îi datorăm lui Constantin Noica ediția operelor complete din Platon, contactul cu comentatorii aristotelici, refacerea legăturii între filozofie și matematică, o exegeză antimarxistă la Hegel, deriziunea față de materialismul dialectic, redescoperirea unui alt Eminescu decât cel anexat politic (de extrema dreaptă prin „Doină”, iar de extrema stângă prin „Împărat și proletar”).

Împreună cu Petru Creția, Noica a deplâns „lăutărismul” rezultat din asimilarea rapidă, juxtapoziția forțată și comunicarea neglijentă.

Îndrăgostit de lucrul bine făcut, Constantin Noica a încurajat traducerile din latină, greacă ori sanscrită, dar și cultivarea frazei elevate. El s‑a remarcat, totodată, prin refuzul polemicilor sterile: „cu derbedeii nu se stă de vorbă!” Cultura, ne‑a spus filozoful trecut prin temnițele comuniste, nu se naște din ură, oportunism politic, invidie vocală sau denunț găunos.

Cultura presupune, dimpotrivă, admirație, muncă, rigoare intelectuală, cinste, abnegație, bucuria taifasului și cultul prieteniei.

Cunoscând de mic noblețea generației junimiste — ca unul care a asimilat la Liceul „Spiru Haret” marile teme ale literaturii și ale filozofiei —, Constantin Noica a fost un eurocentric dezamăgit de „negarea de sine” a unei civilizații obosite.

Lipsindu‑i accesul la cultura înaltă, noua elită politică a Occidentului a renunțat la propria sa identitate. Cu ce preț? Vom vedea în următoarele decenii…

PS: Voi începe în luna iulie un curs online dedicat Marilor Cărți, începând cu Sfânta Scriptură. Pentru rezervări, trimiteți un email cu numărul Dvs. de telefon la adresa: mihailneamtu@gmail.com

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.