Pedalam azi bicicleta pe străzile cartierului și realizam că sunt un om binecuvântat. Aflat într-o vale a plângerii, m-am rugat cândva să-mi vină-n cale oameni buni, generoși, deșepți, autentici. De atunci, vă spun sincer, mi se cam împlinesc dorințele. Am o puzderie de prieteni în lumea largă. Nu-i merit, dar ei insistă…

Oriunde aș ateriza prin America sau Europa știu c-aș găsi o pernă și-o saltea, o ciorbă și-un zâmbet frățesc. Nu e fabulos? N-am să pomenesc numele acestor minunați compatrioți, dar ei știu că-i port în gând, cu multă recunoștință. Sunt bogat. Ei reprezintă declarația mea de avere!

După Referendumul pentru familie, am realizat că există o puzderie de români onești, gata să împartă cu tine o pâine, o lacrimă și-o bucurie. Da, suntem trecători… Îmi vine, totuși, să spun: „Doamne, Tu ești stăpânul întâmplărilor mici și al contextelor semnificative!”

Ce sfat i-aș da unui om căzut? Întinde mâna unui necunoscut. E atât de important să ieși din bula autovictimizării, în care dai mereu vina pe context, pe sistem, pe ceilalți! E atât de ușor să te bucuri de reușitele altora: în loc să le bârfești succesul, lasă-te inspirat, motivat, călăuzit. Resetarea minții este cheia împlinirii. Renunți la anumite obiceiuri. Scurtezi anumite conversații sterile. Cauți oameni care-ți împărtășesc credința, valorile și, mai ales, entuziasmul.

Vei fi atras ca un magnet spre viața plină de surprize și necunoscute. Regretele n-ajută pe nimeni! În plus, e absurd și chiar stupid să repeți greșelile trecutului așteptând rezultate diferite. Pleacă din locul unde nu rodești. Pune sămânța faptei și a cuvântului acolo unde pământul e reavăn. Cere și puțin soare. Acordă-ți dreptul să greșești. E OK să nu știi chestii. E nasol să nu vrei mai mult de la viață. Dă-ți voie să te bâlbâi, precum Demostene, înainte de-a deveni un mare orator!

O viață frumoasă vă doresc, din toată inima. Tuturor.