Iadul, bătrâna și firul de ceapă

Se spune că odată a trăit o femeie din cale afară de egoistă şi rea, care nu făcuse în viaţa ei vreo faptă bună. Nu avea milă de nimeni şi nu iubise pe cineva, în afară de propria-i persoană. Era o povară şi un blestem pentru toți cei din jurul său.
 
Dar iată că, într-o bună zi, această femeie moare şi nimereşte drept în iad, unde, de altfel, îi era şi locul. Dar, ca toată lumea, avea şi ea un apărător în viaţă şi în moarte. Acesta era îngerul ei păzitor, care nu voia cu niciun chip s-o lase să putrezească în iad. Îngerul se duce la Dumnezeu şi se roagă pentru sufletul femeii, pe care o cunoştea mai bine decât alţii.
 
– A făcut vreun bine în toată viaţa ei? – a întrebat Dumnezeu.
 
Cum dorea să o salveze cu orice preţ de la chinurile veşnice ale iadului, îngerul şi-a adus aminte, că femeia, o singură dată în viaţa ei, a dat cuiva de pomană un fir de ceapă.
 
– Bine! – a spus Dumnezeu în marea Sa îndurare. Dacă e aşa, atunci las-o să se agaţe de firul de ceapă iar tu trage-o afară din iad și, dacă firul rezistă, atunci e salvată!
 
Îndată îngerul a luat firul de ceapă şi l-a întins femeii, care s-a prins bine de el, cu amândouă mâinile.
 
Numai că atunci câţiva păcâtoşi din preajmă au încercat să se prindă şi ei de femeie, ca să îi scoată şi pe ei îngerul din iad.
 
Îngerul trăgea de fir şi, culmea, firul rezista. Dar femeia tot egoistă a rămas – era firul ei de ceapă, era îngerul ei, – aşa că începu să-i alunge, ca nu cumva să se salveze şi ei.
 
În clipa în care a rămas singura stăpână pe fir, acesta s-a rupt. De acum, îngerul n-a mai putut face nimic…
 
(sursa: F. M. Dostoievski)

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.