Oameni care au fost. Bunicul Gheorghe
Bunicul s-a născut în Țara Zărandului. Rămas orfan (de ambii părinți!) la numai 12 ani, Gheorghe Neamțu a trăit mereu cu obsesia hărniciei și a depășirii de sine. Cultul muncii l-a făcut fruntaș în sat, deși pornise fără nicio moștenire. Se trezea la cinci dimineața, când cântau cocoșii. Punea hamul pe caii proaspăt țesălați și mergea în căutare de mușterii la Pâncota, la Dud ori la Tauț. În tinerețe, trăise experiența suferinței și a nedreptăților de tot soiul.
Comuniștii i-au luat pământ, grapă sau plug – și, deci, nu-i putea suferi. Disprețuia hoții, activiștii ori trăncănitorii. S-a luptat mereu cu neputința oamenilor și cu răutatea vremurilor. În casa frumos tencuită de la strada găseam mereu deschisă o Biblie, pe noptieră sau pe masă.
Nu se auzeau înjurături și vorbe spurcate. O atmosferă de austeritate domina conversațiile despre politică și afaceri. Ca milioane de alți români, bunicul credea că, întru târziu, vor veni americanii… I-a admirat pe Henry Ford, industriașul, și pe Ronald Reagan, vizionarul.
Cânta la vioară și se ruga în șoaptă înainte de masă. Seara, după cină, ascultam împreună două sau trei emisiuni la radio. Ne amuzam de glumele unui Mircea Crișan (Vocea Americii) sau Neculai Constantin Munteanu (Radio Europa Liberă). Însoțit de nepoți, Gheorghe Neamțu mergea duminică de duminică la sfânta liturghie.
Fusese, zeci de ani, cantor și dirijor al unui superb cor bărbătesc. Își dregea vocea cu miere crudă și, când avea puțin răgaz, juca o partidă de șah. Avea o soră penticostală (rămasă văduvă-n timpul războiului) și-o soție baptistă — bunica Ana care asculta de zor predicile lui Iosif Țon.
În biblioteca acestui țăran ardelean am descoperit sute de pagini luminoase, scrise de Vasile cel Mare, Origen și Clement Alexandrinul. Și-a iubit holdele și gospodăria (pe care n-a putut s-o refacă decât după căderea lui Ceaușescu). Credea în lucruri așezate, în tihnă și-n ritual.
A murit la 85 de ani, aproape de pământ și cu privirea spre Cer.
Multumim mult pentru reimprospatarea memoriei cu aspecte splendide ale vietii traite frumos cu obiceiuri care sunt tot mai vizibil pe cale de disparitie!
Bunicul meu s-a nascut la Berezeni-Falciu / Vaslui in 1930. A ramas orfan de tata cand avea 9 ani. A urmat scoala din sat si apoi liceul din Barlad, de unde venea pe jos circa 40 km pana acasa o data la cateva saptamani, impreuna cu sora sa mai mica (nu aveau bani de tren).
A studiat pentru a deveni invatator, asadar a invatat sa cante la vioara (imi amintesc cum canta cand eram copil, in anii ’80, la fel cum imi amintesc de emisiunile de la Europa Libera pe care mi le explica, atat cat putea sa o faca unui copil de scoala primara). Imi citea seara inainte de culcare, din reviste in limba rusa si franceza, pe care le primeam prin posta o data pe luna. De la el am deprins placerea de a tine o carte in mana, iar astazi lucrez in realizarea de carti pentru oameni din intreaga lume!
A studiat pana la urma agronomia la Bucuresti si a devenit unul dintre marii agronomi ai Moldovei, unde s-a intors sa practice (multa lume il stia in Vaslui de “tata Dima”).
A dispretuit comunistii de dinainte de 1989 si si mai tare pe cei ce au condus tara dupa 1989, dat fiind ca “ciocoii noi” au distrus mult din ceea ce se construise pe vremea lui.
Nu a fost un om religios, dar a avut un cod al onoarei, pe care l-a transmis tuturor celor pe care i-a ajutat sa se realizeze in viata: copii, nepoti, alte rude, prieteni, colegi.
A plecat dintre noi acum cativa ani, dupa o viata impinita!
Cred ca a facut parte dintr-o minoritate selecta de romani adevarati!
in mare parte, ie datorez lui si bunicii parcursul meu in viata. Bunica inca traieste si se bucura de stranepoti!
Va multumesc, iubiti bunici!
Oare de ce credeți că există atât divorț în lume ?
Căsătoria a fost instaurată de Dumnezeu însuși …
și care este singura biserică azi care nu acceptă divorțul v-ați întrebat ?