Scriu rândurile de mai jos pentru cei mai tineri, dar și pentru toți cei care încă se mai întreabă de ce România n-a urmat drumul Poloniei, al Ungariei, al Estoniei sau al altor țări baltice?

Crăciunul însângerat al anului 1989 a scos la iveală acțiunea sadică și criminală a unor călăi ai națiunii române. Instruit la școala KGB a Uniunii Sovietice, generalul Nicolae Militaru (numit de Ion Iliescu ministru al Apărării) a orchestrat sinistra diversiune a “luptei anti-teroriste”.

Bucureștiul și o lume întreagă a văzut băi de sânge și oameni hăituiți, mutilați și uciși ca niște iepuri, iar apoi lăsați să putrezească-n stradă. Ceaușescu a fost capturat la Târgoviște, dar noua putere neo-comunistă căuta să se legitimeze moral în fața unui popor dezinformat.

Era nevoie de niște țapi ispășitori și așa au apărut “teroriștii lui Ceaușescu.”

Aproape zece mii de oameni au fost răniți și sute de tineri au căzut împușcați la comanda cinică unor farsori. Ceaușescu a fost lichidat rapid, pentru a nu vorbi despre dosarele lui Iliescu, Roman, Militaru & co. Dizidenți reali precum doamna Doina Cornea au fost imediat îndepărtați din CFSN. Visul libertății proclamat la Timișoara s-a spulberat.

Instalată prin crimă, noua putere s-a dezlegat la furt și minciună, prelungind toată lucrarea fărădelegii. În 1989, România putea redeveni liberă. S-a lăsat siluită, în schimb, de niște satrapi și lichele.