Rețin din copilărie portretul Moșului Ilie din Ardeal, un străbunic decorat de Regele Ferdinand Întregitorul: era un bărbat adevărat, bine făcut, înalt, chipeș, cu doi ochi albaștri, pătrunzători.

Asta m-a marcat la acea fotografie de epocă – privirea blândă, dar pătrunzătoare, intensă, opusul privirii împrăștiate a omului de astăzi. Era privirea unui om care își dorea un singur lucru – pe Dumnezeu!

Cei din familie îmi spuneau că era mereu zâmbitor și că umbla numai în alb, în straiul lui național, încins cu un chimir. Eu aveam cam 10 ani pe atunci, când ai nevoie de modele, iar ai mei mi-au vorbit despre el ca despre un erou, un reprezentant al armatei regelui, aşa o numeau în familie, condusă de Ferdinand Întregitorul.

Moşu luptase în armata aceasta, condusă de generalul Gheorghe Mădărăscu, trecuse cu ea Tisa şi luptase cu comuniştii lui Bela Kun, pe care, îmi spuneau tot ai mei, «i-o bătut de s-or căcat pe ei!». Figura lui eroică m-a marcat. Era un om născut în 1885, un reprezentant al generaţiei de la sfârşitul secolului al XIX-lea, care îşi păstrase limba română şi credinţa ortodoxă cu preţul unor mari jertfe.

Ei bine, omul acesta, care avusese o pasiune politică ardentă în prima parte a vieţii, nu numai că luptase ca voluntar pe front, dar fusese şi un membru activ al Partidului Naţional al lui Iuliu Maniu, acest om a suferit, la un moment dat, o schimbare lăuntrică radicală în urma unei tămăduiri miraculoase primită de la Dumnezeu.

După această vindecare el începe să facă misiune în popor alături de frații lui din Oastea Domnului, iar Hristos îi dă puterea de a tămădui el însuși, prin rugăciune, felurite boli. Toate acestea și le-a notat în jurnal, un document excepțional, care pe mine m-a dus cu gândul, când l-am citit, la scrierile altor doi mari sfinți ai ortodoxiei – Simeon Noul Teolog și Siluan Athonitul, ultimul chiar din generația lui Moș Ilie.

Stră-străbunicul meu a fost un om excepțional, un om care a avut cunoașterea directă a lui Dumnezeu. Astăzi noi ne așteptăm să vedem toate darurile cu care Mântuitorul l-a înzestrat numai la preoți și la monahi.

În realitate, dacă citim Patericul, vom găsi întâmplări în care pustnicii din deșert vin la oameni simpli, cu familie, pentru a primi un cuvânt de folos. Și să știți că așa era și Moș Ilie. La el veneau nu pustnici, dar țărani din împrejurimi, ca să ceară sfat în multe privințe, pentru că știau că rugăciunile sale aveau putere. Și cred că tot ceea ce fac eu astăzi și ceea sunt este și rodul rugăciunilor acestui mare om.

Un om din generația celor care au făcut România Mare.