România? O țară guvernată lamentabil și, pe alocuri, catastrofal.

Dintr-o patrie prost condusă, oamenii fug pe capete. Vă miră? E o lege a firii. Și dintr-un restaurant murdar îți pleacă mușterii; și dintr-o firmă prost administrată e izgonit profitul; și dintr-o biserică zguduită de corupție credincioșii se retrag; și dintr-un oraș fără infrastructură dispar investițiile.

Mediocritatea are un preț ascuns, dar nemilos. Fără standarde de excelență, orice organizație e condamnată. Falimentul nu iartă pe nimeni. Din păcate, cei nenăscuți încă vor plăti nota de plată a iresponsabilei noastre benchetuieli.

Există o voce atentă la delăsarea noastră: e glasul conștiinței. O auzi atunci când nu e zgomot în jur. Știm când am făcut o treabă de mântuială. Nu trebuie să ne-o spună nimeni. N-avem nevoie de critici atunci când eșuăm lamentabil: lucrurile vorbesc de la sine.