Să iubești înseamnă să crezi în Celălalt mai mult decât el însuși. „Știu că poți!” Așa vorbește un tată copilului care i se plânge de testul la chimie sau geografie. Dacă iubești pe cineva, îi acorzi încredere, mai ales atunci când el (sau ea) e măcinată de îndoială. Iată de ce cred că România are nevoie de lideri care să spună mai des: „Națiunea noastră poate fi bogată, demnă, curată.” Nu crezi în potențialul propriului tău popor? Nu-l iubești cu adevărat. Un adevărat lider vede nu doar evidența, ci și latența; nu doar prezentul, ci și viitorul.

Iubirea se manifestă și prin optimism. Cel care cultivă nădejdea îndepărtează tristețea. În orice vale a plângerii te-ai afla, e important să parcurgi drumul către Capul Bunei Speranțe. Viețile marilor exploratori sunt cea mai bună introducere în cultura încrederii. Perseverența sau îndărătnicia exprimă, uneori, puterea sufletească a celui îndrăgostit de un ideal. Cristofor Columb a mers până la capăt. Nicolae Bălcescu, istoric pașoptist, n-a renunțat niciodată la visul unității. Pionieratul se hrănește din îndrăzneală, tenacitate și răbdare. Poate că România și Europa are nevoie de-o nouă generație de exploratori ai iubirii.

Donează „Povara libertății. Atei, sfinți, genii și gangsteri politici”

Fă cadou unui tânăr din România acest „curs concentrat de teologie politică” (Adrian Papahagi) care se prezintă publicului într-o ediție integral revizuită, înnoită și adăugită. Vă mulțumim! Echipa #RomâniaDeșteaptă

$12.97

Dragostea este îndelung-răbdătoare. Când educi un copil, trebuie să-i dai acelui prichindel răgazul să învețe. Pripa trădează aroganță: dacă n-ai răbdare, înseamnă că tu contezi mai mult decât cel din fața ta. Industria fast food a produs suficiente dezastre nutriționale: obezitate, boli cardiovasculare, infarct. De ce-am crede că relațiile sufletești se construiesc în pripă? Proverbul românesc spune: „cu răbdarea treci și marea, iar cu răul nici pârâul.” Când iubești, faci o investiție. Relația cu Celălalt nu e o povară, ci o promisiune. Precum semănătorul nu-și stresează sămânța, așa omul înțelept nu se precipită, ascultă și așteaptă. Cumințenia e o virtute, chiar dacă unii ne invită să ardem etapele. Oare chiar putem să le avem pe toate odată?

Tinerețea e ambițioasă: vrei să ai un corp frumos, o minte educată, un cont bancar consistent, un bun renume, o relație amoroasă perfectă. Echilibrul, însă, e marea provocare. Cei care vor bani, sacrifică ore prețioase din viața de cuplu. Cei care studiază intens, ajung să neglijeze independența financiară. Ești obsedat de siluetă, mișcare, sport și hrană sănătoasă, dar poți uita să mai deschizi o carte. Tensiunea dintre carieră și familie este cât se poate de reală. Să-ți faci o strategie personală, iată obligația unui om responsabil. Să accepți că nu le poți avea pe toate, iată smerenia cea adevărată, dincolo de călcătura strâmbă sau niște ticuri mentale. Umilința presupune altceva: să recunoști că toate strădaniile, nevoințele și isprăvile tale ascetice n-au cum să-L cumpere pe Dumnezeu. Privite din perspectiva veșniciei, „faptele noastre bune sunt ca o flegmă aruncată-n cascada Niagara.” (Imaginea am împrumutat-o din predica unui preot ortodox, părintele Visarion Alexa din București.)

Donează o carte: Marea Iubire!

Fă cadou unui tânăr din România povestea miraculoasă de dragoste a lui Dinu și Nelli Pillat. Cei doi au lăsat în urmă cel mai frumos epistolar din istoria literaturii române. Criza de modele se tratează prin cărți! Dumneavoastră cumpărați volumul iar noi îl transportăm către premianții liceelor din țară. Vă mulțumim! Echipa #RomâniaDeșteaptă

$5.99

Ce am, așadar, fără să fi primit? Iubirea celorlalți e un dar. Doar trufia ne întunecă mintea și ne face să-l judecăm pe vecin într-un chip necruțător. Nu-i cunoști povestea, nu-i înțelegi circumstanțele de viață și nici luptele lăuntrice, dar l-ai etichetat: „un prost”, „un incult,” „un sărăntoc.” Iată o teribilă capcană: aroganța, care sfârșește prin a răni semenii. Nu întâmplător, apostolul Pavel spunea: „cunoașterea îngâmfă, dar dragostea zidește.” Mândria premerge oricărei căderi. Trufia e plină de vitriol. Pe de altă parte, nu vom confunda îngăduința creștinească sau răbdarea monahală cu toleranța ideologică a celor indiferenți față de frumusețea adevărului și oroarea păcatului.

Există o nouă generație de activiști ai progresului care vor să ucidă neliniștile omului lăuntric, cercetarea de sine și discernământul. Să ai compasiune pentru suferința penitentului e obligatoriu; să urăști păcatul, însă, e și mai important. De ce? Pentru că nesimțirea te poate înghiți. Pentru că împietrirea inimii e iadul, adică non-relația. Dumnezeirea Treimii celei sfinte înseamnă o infinită iubire, desfătare și comuniune între Tatăl, Fiul și Duhului Sfânt. Istoria poporului evreu se construiește în jurul unui dialog între Dumnezeu și profeți.

Relația e decisivă. Non-relația marchează lucrarea diabolică de separație între Creator și creatură. Diavolul vrea să n-avem un dialog personal, ci doar interacțiuni robotizate. Vrăjmașul urăște nu doar adevărul, ci și veșnicia lui. Pentru a ne dezlega la minciună, artizanii corectitudinii politice s-au hotărât să producă o pletoră de eufemisme. Înșelarea de sine: iată otrava letală pentru orice tânăr. Un profesor nu-i poate spune elevului repetent: „Dragul meu, vii dintr-o familie defavorizată, chiar te-ai străduit, e destul.” Un asemenea enunț produce confuzie și dezangajează un tânăr. Un dascăl responsabil încurajează excelența. Omisiunea provoacă false percepții.

Iată de ce trebuie să cultivăm dragostea pentru adevăr.