Cel dintâi moment al iubirii este seducția, când jocul de cuvinte și ambivalența exprimării deschide un câmp de posibilități: „dar dacă este el bărbatul ales?” „Dar dacă este ea ființa hărăzită.”

Cel îndrăgostit alege ambiguitatea pentru a testa apele. Ca să nu fie alungat cu violență, el inventează contexte favorabile pentru un flirt nevinovat sau pentru un compliment binemeritat. Faptele celui amorezat sunt săvârșite cu premeditare: o invitație la ceai, un cadou, o întâlnire „întâmplătoare.” Seducătorul are ceva din reflexele unui detectiv: înainte de-a face primul avans, el își urmărește cu atenție „prada.”

Așa descoperă tânăra fată cererile de prietenie pe Facebook, mesajele pe Instagram, scrisorile inopinate într-o cutie poștală, buchetele cu trandafiri. Bărbații au oroare să fie refuzați cu brutalitate, motiv pentru care majoritatea preferă tatonarea subtilă și comunicarea indirectă. Ai vrea să-i declari iubirea, dar o întrebi despre ultimul film pe care l-a văzut, despre ce cărți a citit sau despre muzica favorită. Ceea ce îndrăgostitul asiduu își dorește e să inițieze dialogul și să exploateze, cu orice preț, latențele acelei conversații. Cuvântul cheie este deschiderea. Câtă vreme nu intervine refuzul, îndrăgostitul nutrește speranțe și păcătuiește printr-un delir de interpretare. Orice încuviințare îi stimulează fantasmagoria.

În cazul fericit al unui răspuns afirmativ, apare imediat acel „tremur de nesațiu,” despre care vorbea Ienăchiță Văcărescu. Este o trăire puternică, responsabilă pentru vertij, emoție, insomnie, lacrimă și dor. Îndrăgostitul se simte vizitat de-o suflare celestă și de-o putere străină. Inima săgetată poate să viseze, să imagineze, să redacteze scenarii ale fericirii în doi. Iubirea impune, din start, condiții de exclusivitate.

Pasiunea pentru Celălalt e devoratoare. Raptul erotic alungă șovăiala, pentru câteva clipe măcar. Când ești îndrăgostit nu poți să spui: „I am relatively in love with you,” după cum nu poţi să spui „I am relatively pregnant”. E da sau ba. Starea de prezență e fie reală, fie pură imaginație. Nu întâmplător, sublimul erotic a dat naștere unei capodopere precum „Divina Comedie” a lui Dante. De ce? Pentru că experiența iubirii oferă pregustarea infinitului. Iată darul reciprocității. Iată binecuvântarea fericirii în doi.

„Avem o bună chimie,” spun cuplurile entuziaste, până când apare geografia – adică distanța, continentele, arhipelagul și talazul. (Iar după geografie, restul e… istorie.) Puritatea inaugurală nu rezistă decât printr-o strategie spirituală. Puternica experiență a îndrăgostirii are un defect major: e fragilă și durează întotdeauna prea puțin. Poate tocmai de aceea Platon afirma, într-un limbaj mitologic, că iubirea s-a născut din împreunarea Sărăciei (Penia) cu Abundența (Poros). Când dorința erotică se dezumflă, noi orbecăim prin cămările memoriei pentru a înțelege ce s-a întâmplat? Dacă relația cu Celălalt e pripit abandonată sau imediat viciată, suntem tentați să declarăm drept iluzorie promisiunea divină a Iubirii. Deziluzia aduce gustul amar al cinismului.

Nimic nu zdruncină o relație mai mult decât convingerea că sentimentele sunt, din naștere, sortite pieirii.

Nimic nu otrăvește inima mai tare decât neîncrederea în victoria Iubirii împotriva morții. Cum definea Lucian Blaga experiența uimitoare a extazului erotic? „Iubeşti – când ulciorul de aramă / se umple pe rând de la sine.” Iată imaginea rugului aprins care arzând, sub ochii lui Moise, nu se mistuia. Simpla întâmplare a întâlnirii devine, prin ochii celui iubit, o necesitate de ordin metafizic. „Trebuia să ne vedem.” Sau, într-un registru mistic: „nu m-ai căuta, dacă nu te-aș fi găsit.” Ce ne atrage, cu adevărat? Noutatea și necunoscutul. A-l cunoaște prea bine pe Celălalt, iată pericolul pentru cel îndrăgostit!

În 1919, maestrul lui Mircea Eliade, adică profesorul Nae Ionescu, susținea la Universitatea București un curs despre „funcția epistemologică a iubirii.” Trebuie să admitem că puterea de imaginație a sufletului, stimulează curiozitatea. Seducția presupune ocheada, gestul-surpriză, micile trucuri și elemente de regie care-l fac pe Celălalt să se deschidă. Cei doi amorezați se destăinuie într-o discuție secretă, departe de zgomotul lumii. Confesiunile îndrăgostiților conțin însă și penumbre, tristeți sau neîmpliniri. Cu cât știi mai multe, cu atât starea de leșin dispare și crampele lucidității înlocuiesc visele de basm.