Impulsul erotic are viitor doar într-o relație unde stările trecătoare sunt altoite pe trunchiul valorilor permanente. Așa cum colindele au un loc specific în timpul sacru al Postului Crăciunului, dorința de Celălalt trebuie să învețe rigorile unei gramatici afective. Atracția sexuală e puternic prezentă-n om, dar și la alte mamifere. Și totuși, suntem capabili de poezie (numită vulgar: „vrăjeală”). Noi ne scriem povestea vieții prin iubire. Cum? Respectând, în fiecare clipă, libertatea celuilalt.

Nu poți iubi cu forța și nu există tandrețe sub amenințare. Iată de ce îmblânzirea instinctelor facilitează trecerea de la eros la agape, de la iubirea posesivă la dragostea oblativă. Ce înseamnă porunca divină: „creșteți și vă înmulțiți”? În mod evident, iubirea presupune o permanentă creștere interioară. „Stehen ist zurück gehen”, spunea misticul german Angelus Silesius. „A sta pe loc înseamnă să regresezi.” Dacă esența vieții e creșterea, atunci îndrăgostitul va depăși blocajele, îl va ține pe Celălalt de mână și va face pasul către primul legământ: logodna. O stare de arest preventiv?

Dincolo de glumă, o relație asumată nu tolerează neclaritatea. Din perspectiva biologiei evoluționiste, femeia vrea siguranță iar un bărbat dorește să aibă copii. Când faci pasul către „oficializarea” relației îi transmiți partenerului că el (sau ea) are un statut cu adevărat special. Întâmplarea devine destin. Ce așteaptă o femeie de la un bărbat? Certitudinea unui angajament. Cei șovăielnici pierd. Ce așteaptă un bărbat de la o femeie? Asumarea maternității.

Trăim într-o vreme când tendințele culturale și politicile Statelor occidentale efeminează bărbații și masculinizează femeia. Tinerii nu mai au obligația de a face armata iar obsesia carierei profesionale o face pe soție să amâne (ori să relativizeze) rolul de mamă. Subvenționarea programelor de master și doctorat a produs iluzia că poți continua studiile până la 35-40 de ani, fără să asumi un angajament ferm pe piața muncii și, deci, o responsabilitate clară față de familie. Îndrăgostitul nu știe că amânarea e toxina sufletului.

Când Georgel trebuie s-o ia pe Ionela de nevastă, bărbatul trece proba discernământului. În viață e important nu doar să alegi, ci să alegi bine. Ce înseamnă asta? Să nu-l încurci pe celălalt. Mai întâi, nu respecți cu adevărat omul căruia îi negi libertatea de conștiință. În același timp, te iubești doar pe tine dacă, după zece ani de viață, pretinzi că te-ai răzgândit. Nu poți să-ți abandonezi partenerul pentru un moft erotic. Nici oportunitatea de carieră nu e îmbrățișată fără consecințe. Totul se plătește. E util, deci, să cumpănești mai bine și să înțelegi lista priorităților unui cuplu: contează calculele materiale sau valorile perene? Pasiunile congruente sau plăcerile individuale? Legământul statornic sau aventura trecătoare? Sunt oameni care se socotesc spirituali, dar care n-au morală; vorbesc cu vrăjitoare, pariază pe cristale sau practică tehnici de concentrare, dar își lasă partenerul cu ochii-n soare.

Când alegi ceva, trebuie să renunți la altceva. Toate opțiunile noastre particulare sunt ghidate (sau nu) de o capacitate generică de-a discrimina între Bine și Rău. Când ne hrănim cu o mâncare anume, știm deja dacă ne place gustul dulce, sărat ori picant. Pentru că știm care este construcția noastră psihosomatică, putem anticipa reacția corpului. Discernământul e mesajul individualizat al memoriei, adică o experiență acumulată de ceilalți, comunicată prin limbajul tradiției și asumată personal, la nivelul vieții cotidiene. Depozitul viu de înțelepciune practică se revarsă ca ecou al trecutului în conștiința actantului confruntat cu o această dilemă: să mă abțin ori să fac pasul?