În ciuda asaltului necontenit împotriva capitalismul, cifrele să încăpățânează să vorbească fără echivoc despre succesul libertății economice ca motor al prosperității.

China a început procesul de liberalizare la sfârșitul anilor 70, prin de-colectivizare, acceptarea investițiilor străine și a întemeierii companiilor private. După un deceniu, a urmat prăbușirea Uniunii Sovietice și a sateliților săi, precum și începutul liberalizării economice în India. Luate împreună, aceste schimbări au scos de sub jugul politicilor economice socialiste falimentare aproape două miliarde de oameni.

Chiar dacă la nivel politic unele din aceste țări au rămas din păcate dictaturi, rezultatele liberalizării economice au fost miraculoase: numărul persoanelor care trăiesc în sărăcie extremă la nivel global a scăzut cu 80% între 1970 și 2006. Dacă în 1970 peste un sfert din populația lumii trăia cu sub un dolar pe zi, în 2006 doar 5% se mai aflau în această situație. Această îmbunătățire extraordinară a standardului de viață a avut loc în doar câteva decenii și se datorează creșterii libertății economice la nivel global. Rămâne să ne întrebăm câte vieți ar fi putut fi salvate, câte destine n-ar mai fi fost frânte dacă socialismul nici nu ar fi existat…

În ciuda tuturor dovezilor, se găsesc încă unii care se încăpățânează să lupte împotriva capitalismului, adică a libertății economice, mânați de necunoaștere sau de invidie. Culmea, ei susțin chiar că luptă împotriva sărăciei, însă promovează exact politicile de control a economiei care condamnă la sărăcie cronică.

Într-o societate liberă vor exista mereu persoane mai înstărite decât altele. Încercările de a nivela forțat aceste diferențe nu fac însă decât să sărăcească pe toată lumea și să deschidă drumul către autoritarism. S-a întâmplat în România și în atâtea alte țări, se întâmplă din păcate din nou în Venezuela zilelor noastre și va continua să se întâmple până când vom învăța să nu mai cădem pradă retoricii socialiste amăgitoare.