„Oamenii L-au uitat pe Dumnezeu”

Titanul Aleksandr Soljenițîn, supraviețuitor al Gulagului, unde a ajuns pentru că îl criticase pe Stalin într-o scrisoare, istoric și laureat al premiului Nobel pentru Literatură, spunea în 1983:

Acum jumătate de secol, pe când eram copil, îmi amintesc cum bătrânii ofereau următoarea explicație pentru marile dezastre care au răvășit Rusia: „Oamenii L-au uitat pe Dumnezeu; de asta s-a întâmplat ce s-a întâmplat.” De atunci am petrecut peste 50 de ani studiind istoria revoluției noastre; am citit sute de cărți, am colectat sute de mărturii personale și am contribuit cu opt volume la efortul de a înțelege ce s-a întâmplat. Dar dacă aș fi rugat astăzi să formulez cât mai concis principala cauză a revoluției dezastroase care a înghițit 60 de milioane de suflete dintre noi, nu aș putea spune ceva mai precis decât să repet: „Oamenii L-au uitat pe Dumnezeu; de asta s-a întâmplat ce s-a întâmplat.”

Soljenițîn vorbea despre Revoluția Rusă, pe care unii o sărbătoresc, călcând astfel în picioare milioane de victime și destine ruinate. Dar această cauză a uitării lui Dumnezeu stă la baza multor altor nenorociri incompatibile cu morala creștină, de la Holocaustul nazist, până la îngrădirea libertății de expresie în numele noii religii a diversității și corupția care macină România în zilele noastre. Și totuși, unii promovează necontenit un secularism agresiv, amăgindu-ne, cum ne-au mai amăgit și alții în trecut, că progresul și bunăstarea depind de această uitare…

2 comentarii »

  1. Revoluția franceza a generat și ea vreo 40.000 de morți cu lupta ei contra regalități dar și a Bisericii Catolice și in împotrivirea fata de Dumnezeu. In fapt oamenii ăștia (sau ne-oamenii dacă vreți) s-au opus – vorbind in registrul unor măsurabile mai palpabile – unui set de valori care n-a putut fi replicat niciodată la același nivel, oricat s-a încercat. Neo marxismul și corectitudinea politica (un stalinism fără NKVD, vorba lui Patapievici) nu aparțin bunului simt și sunt contrare valorilor care au zidit umanitatea.

Lasă un răspuns