Când mă gândesc la anii de studenţie clujeană, „seriozitate” e primul cuvânt care îmi vine-n minte.

Am avut privilegiul de-a întâlni dascăli temeinici, de la Virgil Ciomoş — credincios oracolului aristotelic — până la neliniștitul Alin Nemecz: istoric al ideilor, expert în logică, știință și epistemologie.

Despre presocratici și despre Platon ne-a vorbit, pentru prima oară, profesorul Vasile Muscă. Clasicistul Alexander Baumgarten ne-a invitat într-un uriaș „labirint medieval”, decorat cu statuile lui Boethius, Anselm de Canterbury și Toma d’Aquino.

Așa m-am familiarizat cu tema clasică a raportului dintre rațiune și credință, dintre natură și har, opera lui Augustin din Hippona, renașterea carolingiană, scrierile areopagitice, cosmologia lui Ioan Scotus Eriugena și via negativa din teologia tomistă…

Mă plimbam printre străduțele orașului și mă imaginam student într-un burg occidental. Îmi odihneam sufletul și-mi răcoream fața intrând, adesea, în faimoasa biserică a piariștilor (un vechi ordin religios catolic). Mă rugam cu ochii închiși în fața unor reprezentări baroce…

Când treceam strada, priveam mirat la inscripția din basorelief: Honori Sanctissimae Trinitatis. Mă uimea nu doar suplețea caligrafiei, cât miracolul supraviețuirii unei mărturii religioase după atâtea revoluții moderne.

Așa au fost anii curați și liberi de griji ai studenției.

Mi-e dor de biblioteca primei tinereți. Mi-e dor de filozofie. Mi-e dor de Cluj…