Liu Xiaobo a pășit în lumea celor drepți

S-a stins din viață o mare conștiință și un dizident chinez Liu Xiaobo — condamnat în 25 decembrie 2009 la 11 ani închisoare, doar pentru îndrăzneala de a-şi fi exercitat dreptul la liberă expresie.

Profesor universitar şi scriitor de talent invitat de numeroase instituţii culturale din America de Nord şi Europa, Liu Xiaobo a iniţiat Charta 08 care susţine drepturile civice ale cetăţenilor chinezi, nemulţumiţi de simpla promisiune a creşterii economice.

Charta 08 pledează pentru o reformă profundă a Statului chinez (vizând o nouă Constituţie), apărînd principiul separaţiei puterilor, democraţia reprezentativă şi statul de drept, independenţa justiţiei, responsabilitatea birocraţilor faţă de popor, protejarea drepturilor omului, alegerile libere, încurajarea asociaţiilor non-guvernamentale, libertatea de reunire, presa liberă, libertatea de conştiinţă şi de practică religioasă (astăzi toate bisericile şi grupurile religioase fiind controlate de Partid), educaţie civică, protejarea proprietăţii private, reforme fiscale, protecţie socială, respectul pentru mediul înconjurător, o republică federală cu mai multe drepturi pentru minorităţi şi reabilitarea victimelor persecuţiilor politice succedate în chip nemilos din 1948 încoace.

Liu Xiaobo a reamintit unei lumi întregi că omul nu se hrănește doar cu pâine — ci, în primul rând, cu spirit, adevăr, libertate. 

Liu Xiaobo a fost prea ușor uitat, ca şi Morgan Tsvangirai (fostul premier din Zimbabwe). El va rămâne o icoană a curajului și a demnității umane în conștiința tuturor celor care iubesc adevărul.

R.I.P.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.