Privesc înapoi și am amintirea unei platforme politice curate. 

Privesc înainte și văd că, în plină furtună, barca numită România are nevoie de vâslași.
Cetățeni care înțeleg diferența între Sclavie și Libertate.

Români care știu că au o țară frumoasă, cu istorie, cultură, limbă și spiritualitate.

Oameni care n-ascultă tentația sirenelor ademenitoare.

Ambasadori ai României la Roma, Paris, Londra, Dallas sau Toronto.

Tineri care au învins lehamitea și frica.

Vizionari care înțeleg puterea simbolurilor care unesc, nu dezbină.

Oameni gospodari care stau până noaptea târziu grele și sacrifică o plăcere joasă pentru o cauză înaltă.

Părinți și bunici care se gândesc la copii, nepoți, ucenici și urmași.

De asemenea oameni are nevoie România: bărbați și femei care practică optimismul ca pe-o formă de politețe. 

E important să recunoaștem oamenii capabili de performanțe.

Dacă suntem printre primii la viteza internetului în lume și dacă avem mii de firme IT competitive (să nu uităm cel mai bun antivirus), putem deveni campioni și-n alte industrii.

Într-o societate bolnavă de cancerul neputinței, cei hrăniți cu lumina credinței vor fac diferența.

E ușor să faci promisiuni, e mai greu construiești lucruri durabile. Demolatori avem destui. 

Ne trebuie calfe, meșteri și zidari. 

Unde? În șantierul numit #RomâniaDeșteaptă.