Nu poți să nu vezi diferența între patriotismul democratic și naționalismul autoritar. 

Nicolae Ceaușescu, Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan au folosit retorica suveranității pentru a întări instrumentele polițienești ale Statului și pentru a suprima libertățile individuale fundamentale. 

Patriotismul lui Iuliu Maniu, Charles de Gaulle, Ronald Reagan sau Margaret Thatcher s-a bazat pe respectul profund al persoanei umane, înzestrată cu un destin unic și irepetabil. 

Patriotismul iubește. Naționalismul urăște. 

Patrioții conservatori înfloresc în comunitățile organice care protejează individul de intruziunea unui Stat abuziv și hrăpăreț. Naționalismul etnicist e brutal, colectivist și expansionist; el te dezbracă de orice tradiție vie, culoare naturală, accent local.
Patrioții cred în spontaneitate și subsidiaritate; naționaliștii regizează butaforii și controale de la centru; patrioții își mătură curtea, plantează flori și învață limbi străine; naționaliștii confiscă proprietăți, sunt ignari complexați, naționalizează întreprinderi și se visează generali cu lesă (ori generălese cu tresă).

Chinezii utilizează ideologia naționalistă pentru a suprima identitățile culturale și mișcările secesioniste din Tibet; patrioții americani produc faimosul Melting Pot, admiră Constituția și povestesc la ceas de seară viața lui Abraham Lincoln…

Extremiștii de teapa lui Dugin invadează cu tancul țările vecine, precum Georgia, Ucraina sau Moldova; patrioții români trimit cărți și rechizite la Chișinău, Cernăuți sau Bălți.

Turcii neo-otomani refuză, la rândul lor, dreptul de auto-determinare al kurzilor, al armenilor sau al ciprioților. Patrioții kurzi luptă, în schimb, împotriva ISIS.

Naționalismul de Stat este chinuit, crispat și represiv; patriotismul din sânul societății civile este firesc, decent și constructiv.

Alternativa la naționalismul tribal nu e globalismul fără frontiere, ci un patriotism sănătos și bine temperat.