A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi, nu s-ar povesti, într-o ţară bogată şi plină de frumuseţi, s-a născut o fată. Străbunii erau din neam de luptători, boieri, răzeşi sau dorobanţi.

Era o fată minunată, cu zestrea unei prinţese şi inimă de mireasă.

Părinţii erau sufletişti, munceau mult, judecau drept şi făceau totul din dragoste. Le-a dăruit Dumnezeu mai mulţi copii, dar cel mai frumos se născuse în ajunul Crăciunului. Acasă, ferită de tulburarea străzii, în căldura căminului şi sub lumina pomului de iarnă, zâna minunată gângurea şi se bucura. Negustori vestiţi din toată lumea au venit s-o vadă pe prinţesă, aşternându-i daruri la picioare.

Părinţii, trecuţi prin multe vitregii, le mulţumeau străinilor pentru ajutoare. Până-ntr-o zi. Era dimineaţă când slujnica, speriată, s-a întors spre copil cu inima frântă şi cu ochii înlăcrimaţi. Oraşul se afla sub asediu, când două gloanţe răzleţe i-au secerat pe amândoi părinţii. Mama şi tata trecuseră sângeros în lumea celor drepţi.

Fetiţa a rămas singură şi a plâns multă vreme. În acea dimineaţă de 22 decembrie, televizorul era deschis în sufragerie şi un crainic vorbea despre terorişti, ape otrăvite şi-o aşa-zisă Revoluţie. Slujnica, surorile şi fraţii, dar mai ales fata cea mică nu înţelegeau nimic.

Aşa a rămas zâna Carpaţilor orfană. Bunici n-avea, pentru că tata-mare dispăruse la Canal iar bunica a răposat înainte de vreme, din pricina muncilor la colectiv. Aruncată într-un orfelinat, fetiţa bucălată s-a stins din plâns, dar s-a stins şi la faţă. Ochii îi erau mereu trişti, plini de aşteptare.

Pe hârtie doar au adoptat-o nişte părinţi vitregi, oameni fără inimă, interesaţi numai de zestre. Fata a rămas mai departe în aşezământ, când la mai puţin de un an s-a abătut o altă nenorocire. Se făcea mijlocul lui iunie când bucătăria a luat foc iar acoperişul a fost spart cu târnăcoape. Anii au mai trecut şi-n prima zi la gimnaziu tânăra noastră fată a fost din nou şocată: o colegă de bani gata i-a cerut şpagă pentru a sta în banca din faţă. Băiatul unui parlamentar se lăuda şi el în gura mare că şi-a cumpărat examenele.

Rând pe rând, fraţii fetei au plecat în Occident. Din Spania şi Italia, primea cecuri în fiecare lună, dar inflaţia îi mânca jumătate din sumă.

La 15 ani, fosta prinţesă a aflat că părinţii vitregi îi luaseră, pe lângă vechile moşii cu grâne şi petrol, chiar şi bijuteriile mamei. Datoriile creşteau fără număr. Dispăreau brăţări din patrimoniu, dar orfelinatul primea pachete cu termopane chinezeşti. În cartier se plantau palmieri la intersecţie, deşi parcurile îndrăgostiţilor erau distruse metru cu metru, copac cu copac. Se ridicau în loc crâşme şi localuri suspecte. La ţară se tăiau pădurile iar viile erau jefuite, în timp ce alţii scormoneau în adânc, după aur şi argint. Părinţii vitregi o purtau prin târguri unde mulţi bărbaţi cu miros de cianură îi râvneau frumuseţea. Dar fata-şi dorea ca soţ un fecior cinstit, meşter şi viteaz.

Vă chem să-i oprim din jaf şi batjocură pe aceşti părinţi vitregi ai feţei. Vă chem să eliberăm din lanţuri prinţesa devenită cerşetoare. Vă cer ajutorul pentru a-i reda farmecul şi bogăţia. Vă chem ca în loc de zdrenţe s-o îmbrăcăm cu haine împărăteşti.