Comunitatea politică (națiunea) și comunitățile spirituale (bisericile)

Statul român e un Stat liberal care garantează libertatea de expresie. Noţiunea de „bune moravuri” este menționată în textul Constituției, fără ca, de facto, literatura licențioasă să fie cenzurată.

Cum reconciliem dreptul la liberă exprimare cu respectul pentru simbolurile sacre? Sunt acceptabile blasfemiile sau jignirile unor indivizi la adresa unor tradiții religioase? Cum păstrăm coeziunea corpului politic al națiunii?

Dacă Mircea Eliade avea dreptate în descrierea fenomenului supravieţurii religiilor contemporane procesului de secularizare, atunci nicio gâlceavă între cruce şi semilună nu va putea ocoli un sistem referenţial cultural: raportul cu istoria, definiţiile conceptuale, sociologia internă a cunoaşterii. Acest terţ – numit cultura argumentativă – este hârtia de turnesol pentru orice inteligenţă verticalizată. Ieşind din sumbra eră a luptelor confesionale, modernitatea europeană nu poate evacua înfruntările silogistice sau războaiele retorice. Cu alte cuvinte: Kulturkampf, über alles.

De ce socot însă conceptul de „egalitate a şanselor” ca insuficient pentru validarea libertăţii practicilor religioase? În primul rând, pentru că relativizarea semantică a conceptului de religie pune, în România, Europa ori SUA, mari probleme de interpretare a documentelor constituţionale, concepute într-o perioadă în care creştinismul era religia dominantă. Statul nu opereaza cu realităţi de tip „tabula rasa“. Nici cultele, nici statul nu sunt entităţi lipsite de memorie. „Egalitatea sanselor” înseamnă oare ca biserica scientologilor să revendice în România legitimitatea pe care o are Biserica greco-catolică, cu pleiada sa de cărturari sau martiri transilvăneni?

Aşa cum arată studiile recente de istorie a religiilor, comportament „religios” au putut revendica însă mişcări foarte diferite ca stilistică, orientare, cultură ori sensibilitate politică. Fenomenul „New Age” sau apariţia faimoaselor „New Religious Movement” pune serioase întrebări legate despre graniţele conceptuale ale categoriei „religie” nu doar într-un sens academic, ci pragmatic. Care „zei” pot accesa panteonul vizibil al modernităţii? Mai mult, care religii pot beneficia de sprijinul societăţii – oferit prin instituţiile statale clasice? Secta AUM în Japonia ori secta MISA condusă de Gregorian Bivolaru, se califică oare pentru titlul de parteneri sociali? Evident, o întrebare similară şi-o pun legislatorii britanici ori americani când primesc cererea de recunoaştere din partea unor asociaţii islamice radicale – care, deşi cu potenţial terorist, decid să opereze la vedere, cel puţin pentru o perioadă de timp.

Sugestia că România promovează activ discriminarea pe bază religioasă doar pentru că cere existenţa de facto a 300 de persoane pentru înscrierea ca persoană juridică a unei Asociaţii religioase şi 0,1% din populaţia ţării pentru validarea unui cult mi se pare, în cel mai bun caz, naivă, dacă nu tendenţioasă.

Ar fi eronat să credem că Germania sau Italia oferă astăzi Bisericilor ortodoxe autocefale facilităţile fiscale ori logistice de care se bucură Biserica romano-catolică. Principiul prudenţei cu care orice societate matură din punct de vedere istoric tratează apariţia altor mişcări religioase mi se pare un semn de normalitate.

Obţinerea recunoaşterii Statului, în sens hegelian, presupune o dialectică istorică de durată şi testul fidelităţii indivizilor față de comunitatea politică a națiunii moderne (care nu este o națiune în absența unor mecanismele reprezentare publică).

5 comentarii »

  1. Ii multumesc lui Adonis si ii propun sa ne regasim intr-o dezbatere publica, poate in Idei in dialog sau alta revista.

    Trei mentiuni:

    1. Gasesc insuficient de critica evaluarea atasamentului dlui Dobrincu la ideea de “egalitate a sanselor” si, mai grav, fata de acuza de “discriminare religioasa” lansata impotriva Statului roman baza actualei legi a cultelor.

    2. Mi se pare nesatisfacator modelul competitiv prezumat de discursul dlui Dobrincu: statul ar fi neutru si arbitreaza competitia narativ-praxeologica dintre mai multe discursuri ecleziale (ortodox, catolic, baptist). Eu cred ca insa aceasta potential libera “cearta de idei” intre confesiunile crestine sau traditionale poate fi subminata prin aderenta la principiul “anything goes”. Pornografia nu omoara pe nimeni, de pilda, desi se prevaleaza de reglementarea “libertatii de expresie” si frica colectiva fata de “discriminare” pe care dl Dobrincu o utiliza in text. In curind vom ajunge la paradoxul de-a vedea crestini care pledeaza viguros pentru recunoasterea cultelor pagane – eventual un cult oficial al zeitei Afrodita – in baza faptului ca legitimitatea teologica nu se confunda cu recunoasterea juridica. O sa ni se spuna ca ne eliberam de tentatiile teocratice ale Ortodoxiei si de “meta-naratiunea” sa non-inclusiva.

    In acest punct simt nevoia sa fac o critica a discernamintului spiritual, fara de care theologhisirea e pura logomahie.

    3. Pasivitatea Ortodoxiei fata de explozia avorturilor dupa 1989 nu poate fi deloc probata. Initiativele in acest sens debordeaza si nu de azi de ieri, uneori cu accente chiar vehemente.

    In final, ii multumesc din nou lui Adonis si ii spun ca agreez invitatia irenica facuta. Pe curind,

    MN

    Apreciază

  2. Draga Mihai,
    Iti marturisesc faptul ca sunt deceptionat de graba cu care pui etichete si afisezi sentinte cu privire la textul pe care il critici, fara a aduce argumente serioase in favoarea pozitei tale. Sunt gata sa pun asta mai degraba pe seama tineretii tale, decit pe a vreunui sentiment confesional exagerat de sensibil.
    De asemenea, textul tau imi lasa impresia ca ai reactionat la primul impuls, fara sa te fi aplecat asa cum se cuvine asupra textului domnului Dobrincu. Ca atare, rezultatul mi se pare a fi mai degraba un proces de intentie, decit o reala dezbatere de idei.
    Dezamagirea este cu atit mai mare cu cit stiu bine ca scoala britanica pe care ai facut-o in mod stralicit te-a inzestrat cu un alt tip de instrumentar si atitudine decit abordarea visceral-belicoasa care domina intelighentia romaneasca de toate culorile si virstele.
    Sper din toata inima ca macar generatia voastra sa poate oferi un alt model de comunicare in spatiul intelectual rimanesc, unul in care ne putem respecta partenerii de dialog chiar si (sau mai ales atunci) cind nu sunt de acord cu noi.
    Cu alte cuvinte, cred ca putin gratie ne-a face mult mai mult bine, tuturor.
    Cu sincera pretuire si iubire frateasca in Cristos,
    Danut Manastireanu

    Apreciază

  3. Stimate Domnule Manastireanu,

    Regret ca un dezacord exprimat net va poate dezamagi cu atita usurinta. Am recitit textul dlui Dobrincu si va marturisesc ca nu descopar decit aceleasi clisee si argumente superficial-conventionale pe care le remarcam la inceput.

    Nu as putea spune ca discursul dlui Dobrincu mi se pare inspirat de o viziune evanghelica despre raportul intra-religios, ori despre relatia Stat-Culte. In plus, el ignora cu desavirsire dimensiunea istorica a traditiei politice, religioase si culturale a comunitatii care – in sensul majoritatii parlamentare – a legiferat aceste raporturi. Reflexele comparatiilor facile si gindirea mimetica la care textul dlui Dobrincu recurge din plin m-ar deceptiona mai mult decit orice „abordare visceral-belicoasa”.

    Recunosc faptul ca, in contextul adevaratelor razboaie culturale pe care le duce Romania de astazi, ingrijorarea dlui Dobrincu fata de soarta „cultelor nerecunoscute” mi se pare patetic-inutila.

    Dl Dobrincu acuza statul ca doreste sa distinga intre „asociatii” si „culte”, in contextul in care cultele se pot califica pentru sprijin financiar iar asociatiile nu. Cum sa inteleg acest repros cind sunt prea dureros constient de faptul ca exista chiar un principiu teologic care incurajeaza si uneori chiar legitimeaza – mai cu seama in interiorul traditiei protestante – multiplicarea ad infinitum a factiunilor ecleziastice (sunt 7 tipuri de comunitati penticostale, din cite inteleg, doar in Romania; citeva sute in SUA, samd).

    Nu este cred vina Statului roman pentru ca exista asociatii religioase cu doar 50-60 de membrii care aspira la statutul de „Biserica” la poate doar 2-3 ani de la infiintare. Nu doar ca teolog ortodox, ci si ca simplu cetatean contribuabil socot ca examenul prudential de fidelitate la care Statul supune aceste micro-comunitati este unul legitim. In sfirsit, pentru ca nu ignor contributia patrimoniala a Bisericilor traditionale la bunastarea – in sens civic – societatii romanesti, socot oportuna decizia de finantare a cultelor care se bucura de recunoastere atit culturala cit si juridica.

    In sfirsit, nu am constatat nici cea mai vaga intuitie simpatetica fata de contextul reglementarii acestor raporturi intre Biserici si Stat: mai exact, campania vadita a multor ONG-uri impotriva unei anumite stilistici ortodoxe care a marcat raportul traditional din Romania intre spatiul public si revendicarile religioase.

    Poate e la mijloc faptul ca un istoric de profesie (pe care il respect pentru toata munca sa stiintifica de calitate) se exprima in chestiuni care ar presupune tin de filozofia dreptului sau teologie politica. Nu am revendicat o expertiza personala in aceste domenii, dar am semnalat concret citeva deficiente de argumentare in raport cu gindirea teologica despre traditie si comunitate in care numerosi ortodocsi, am convingerea, se recunosc.

    Inca o data, insa, nici cea mai aspra judecata a calitatii intelectuale a unui text cu care sunt in dezacord nu impune disparitia respectului si caritatii crestine pentru autorul sau. Este aici, desigur, cazul dlui Dobrincu pe care n-am dorit si nu doresc ca vreuna din criticile mele sa il ofenseze.

    Cu urari de bine,
    MN

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s