Mai sunt 48 ore!

Mai sunt 48 ore și voi fi onorat să întâlnesc zeci de bucureșteni care vor să învețe arta retoricii de la marii clasici (Aristotel, Cicero & co). Fără o formare continuă a inteligenței emoționale, cognitive și spirituale, viața noastră ruginește pe interior.
 
Haideți să recunoaștem: televizoarele ne tâmpesc. Presa scrisă e pe cale de dispariție. Traficul ne confiscă timp prețios. Difuzoarele emit mult zgomot și puțină muzică. Pe stradă descoperim prea multă mitocănie și agresivitate. Ce ne mai salvează? Dragostea de înțelepciune. Plăcerea dialogului. Dorința de-a învăța. Exercițiul paideic. Cultura.
 
Pe lângă apelul la Marile Cărți (nu vom trece ușor peste discursul lui Marc Antoniu din piesa shakespeareană “Iulius Cezar”), atelierul despre #PutereaCuvintelor va prezenta câteva noi instrumente de comunicare. Vă recomand, așadar, să le scrieți prietenilor de la info@calderon.at (o inițiativă privată absolut admirabilă, care a avut deja invitaţi de talia unor Maia Morgenstern, Dan C. Mihăilescu, Radu Paraschivescu, Sever Voinescu).
 
O săptămână frumoasă vă doresc!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.