Crezul meu politic este o aplicație practică a parabolei talanților din Evanghelii.

O societate sufocată de birocrație, reglementări, monopoluri și obstacole artificiale sfârșește prin a îngropa înzestrările naturale ale milioanelor de oameni chemați să înflorească. 

Tu vrei să ajungi violonist, dar numărul de locuri la Conservator e limitat prin decizie ministerială. Îți dorești să faci o școală privată (un colegiu de arte liberale, cum discutam cu dl Petre Guran), dar experții în nimicologie ai Statului îți pun bețe-n roate.

Socialismul îngroapă talanții, alungă harul și darul, omoară creativitatea și sabotează responsabilitatea individuală. 

“Să mi se dea!” “Muieți sunt posmagii?” Iată retorica asistențialistă care și justifică lenea, văicăreala sau retorica auto-victimizării. Sărăcia cruntă din satele Moldovei e cauza unor exodului de brațe tinere, a alcoolismului și a traficului de carne vie, a prostituției sexuale sau electorale. Nu poți să nu plângi în fața unui asemenea peisaj social!

Când văd alianța patrimonială dintre unii clerici creștini și baronii găștilor locale de partid ce descopăr? O foarte uzuală abatere a naturii umane de la exigența biblică a curajului și a profetismului.

Ne place oare mai mult servitutea mai mult decât libertatea?