Avva Varsanufie: Despre mustrare, Filocalia XI
Tot sfatul de îndreptare care lasă să intre tulburarea în inima omului nu e sfat după Dumnezeu, ci din lucrarea diavolului care vrea să-i lase părerea că e îndreptat.
Căci dacă l-ai fi sfătuit pe aproapele după Dumnezeu, cum te-ai fi tulburat? Căci întristarea după Dumnezeu nu lasă pe cineva să se tulbure.
Ci doar dacă pleacă cel sfătuit spre îndreptare şi va bîrfi pe cel ce l-a sfătuit, acesta nu se va tulbura, ci va purta sarcinile aceluia.
Ni s-a arătat şi nouă că lucrul acesta era o ispită. Dar Dumnezeu a golit-o de putere şi o goleşte. Domnul să vă dea sănătatea sufletului şi a trupului ca să înţegeţi meşteşugirile celui rău şi să scăpaţi ele. Rugaţi-vă pentru mine.
Cît priveşte, convorbirea cu fraţii, de care ai spus, cînd ea se face în dragostea lui Dumnezeu, nu aduce sminteală, ci zidire.
N-as vrea sa-ti ocupi mintea cu astfel de carti, pentru ca ele ridica mintea pe
înaltimi; ci este mai bine sa cercetezi cuvintele Batrânilor care si-au smerit cugetul prin cele de jos. Am spus acestea nu pentru a micsora [importanta] cartilor dogmatice, ci numai pentru a te sfatui spunându-ti ca hrana e diferita” (Întrebari si raspunsuri,
nr. 544) – Sfântul Varsanufie
Când discuti despre viata Sfintilor Parinti si despre Raspunsurile lor, trebuie sa te
osândesti, spunându-ti: Vai mie! Cum pot vorbi despre virtutile Parintilor, de vreme ce eu nu am dobândit nimic din acestea si nu am sporit deloc? Si traiesc, învatându-i pe altii pentru folosul lor; cum sa nu se împlineasca întru mine cuvântul Apostolului: tu, cel care-l înveti pe altul, pe tine însuti nu te înveti? (Rom. 2, 21). Astfel, atitudinea noastra fata de învatatura Sfintilor Parinti trebuie sa fie una de osândire de sine.” (Raspunsul nr. 697) Sfântul Varsanufie