Traian Băsescu, revoluția portocalie și lecția lui Octavian Augustus
Ca mulți dintre voi, trăiesc și eu momente de stupoare și muțenie. Mă uit, văd, citesc, înțeleg cât pot și tac. Uneori îmi vine să spun: morții istoriei cu morții, vii cu vii… Caut să înțeleg luptele momentului, dar n-am cum să ignor lecția trecutului. În plus, e greu să judeci detașat dramele unui om pe care l-ai cunoscut personal și care, în mod limpede, a pus România pe orbita civilizațională corectă.
În 21 decembrie 2004, Traian Băsescu ținea primul său discurs în calitate de președinte. Ne-a vorbit direct, cu știuta lui franchețe, despre legătura otrăvită dintre corupția instituțiilor Statului și sărăcia poporului. Veneam după epoca Adrian Năstase și speram, naivi, că vom păși într-o nouă eră. Pofta de măreție, lux și putere a fostului premier contrasta cu simplitatea pauperă a vieților noastre. În Palatul Cotroceni lucrau oameni pe care îi admiram, de la Andrei Pleșu până la Bogdan Tătaru-Cazaban… Speram ca măcar cei născuți după căderea comunismului să respire aerul curat al unei primăveri însorite.
N-am să neg niciodată lucrurile bune care s-au petrecut în perioada 2005-2015, dar putem recunoaște astăzi, fără să greșim, că “revoluția portocalie” a adus cu sine nu doar lucruri sănătoase (e.g., cota unică de impozitare 16%), ci și un virus al ciocoismului nostru atavic, boala grea a incompetenței și cancerul nemilos al parvenitismului lacom. În termeni culturali, despre această ciupercă otrăvitoare a societății românești a vorbit Constantin Rădulescu-Motru: „Ciocoiul este un adorator al puterii și al rangului, indiferent sau independent de scopul la care ar putea fi utilizată puterea și rangul….”
Evident, nu literatura va consola sufletul a milioanele de români dezamăgiți, debusolați, lipsiți de încredere și speranță. Privind spre viitor, înțeleg doar atât: nu vom reclădi din temelii această țară fără să pricepem viața unui Octavian Augustus.
Atunci când vrei să conduci, cere de la tine mai mult decât aștepți de la alții.
