Când Lucian Boia a spus că România n-a dat un Cézanne, am reacționat simplu: au dat cumva germanii vreun Van Gogh? Sau englezii un Brâncuși?
Astăzi istoricul Lucian Boia spune că “Basarabia nu e România” din pricina fracturilor de statalitate a ultimilor două sute de ani. Nicio referință la Molotov, nicio admirație pentru isprava unioniștilor de la 1918… Iancu Flondor a fost atunci un naiv? Ionel Brătianu, vreun rătăcit? Iuliu Maniu, un ardelean imperialist?
Conform acestui principiu, oare n-a fost abuzivă integrarea Prusiei sau a Bavariei în Germania federală? Dar Texas: e un stat american? Și oare Sicilia (odinioară Graecia magna) n-ar trebui revendicată de elini?
Uneori relativismul istoriografic frizează prostia filozofică. Uităm așa de repede că un act politico-juridic (Marea Unire de la Alba-Iulia) a venit să pecetluiască o realitate lingvistică, memorială, culturală și spirituală?
Știu argumentul: titlurile de scandal se vând bine pe tarabe. Atunci domnul Boia e mai curând un profesor de marketing decât o minte îndrăgostită de adevăr.